Ştiri

Rezervele valutare administrate de BNR au crescut cu 948 milioane euro în octombrie

Bănca Naţională a României a anunţat joi că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 31 octombrie, de 32,369 miliarde euro, cu 948 milioane euro mai mari faţă de cele înregistrate în 30 septembrie, potrivit News.ro.

În 30 septembrie, rezervele valutare erau de 31,421 miliarde euro, cu 361 milioane euro mai mari faţă de cele înregistrate în 31 august.

În octombrie au fost intrări de 2,723 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 1,750 miliarde euro) şi altele, potrivit BNR.

Totodată, au fost ieşiri de 1,775 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi a altor obligaţii externe denominate în valută (939 milioane euro) şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,580 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie au fost de 35,949 miliarde euro, faţă de 34,824 miliarde euro la 30 septembrie.

”Plăţile scadente în luna noiembrie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 151 milioane euro”, se arată în comunicat.

La 31 decembrie 2017, rezervele valutare ale BNR se situau la nivelul de 33,494 miliarde euro, faţă de 33,062 miliarde euro la 30 noiembrie 2017 şi faţă de 34,242 miliarde euro la 31 decembrie 2016.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

4 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

4 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

5 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

5 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

5 ore ago

Acest website folosește cookies