Ştiri

Regizorul Corneliu Porumboiu şi producătorul de film Ada Solomon, anchetați de DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală anchetează 100 de persoane fizice şi juridice din industria filmului pentru presupusă evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit unui comunicat publicat luni pe site-ul instituţiei, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 9,9 milioane de lei. Între persoanele implicate în acest caz s-ar afla, conform G4Media.ro, producătoarea Ada Solomon şi regizorul Corneliu Porumboiu.

DIICOT a anunţat, fără a nominaliza, că sunt efectuate „cercetări faţă de un număr de 100 de persoane fizice şi juridice într-o cauză vizând săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani”.

„În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada 2013-2015, mai multe societăţi comerciale au înregistrat în contabilitate şi au declarat fiscal mai multe achiziţii de servicii şi bunuri de la societăţi comerciale ce aveau comportament specific societăţilor fantomă (nu funcţionau la sediile sau punctele de lucru declarate, nu au putut fi identificaţi administratorii acestora, aceleaşi persoane aveau diferite calităţi în cadrul societăţilor, nu au depus sau au depus doar în parte declaraţiile fiscale, aveau asociaţi persoane cetăţeni străini ce nu au putut fi identificaţi pe teritoriul României, etc).

O parte din membrii grupului infracţional figurau ca asociaţi sau administratori în cadrul mai multor societăţi comerciale, dintre cele implicate în activitatea infracţională. De asemenea, facturile emise şi supuse controlului de către organele fiscale aveau acelaşi tipar, le lipseau menţiunile obligatorii legate de mijloace de transport sau delegat şi vizau servicii care nu ar fi putut fi prestate în realitate de către societăţile prestatoare.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 9.970.344 lei. Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DCCO. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, arată comunicatul DIICOT.

Procurorul de caz este George Militaru, potrivit surselor G4Media.ro. În cazul Adei Solomon, ar fi vorba despre două facturi considerate false, una în valoare de 2.000 de lei, şi alta de 200 de lei.

Contactată de News.ro, Ada Solomon – producătoarea unor filme precum „Poziţia copilului”, „Aferim!” şi „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, premiate la Berlinală – a spus că nu comentează referitor la aceste informaţii.

Regizorul Corneliu Porumboiu, care a semnat între altele „A fost sau n-a fost” şi „La Gomera”, nu a putut fi contactat până la momentul publicării acestui articol.

Porumboiu şi Solomon au fost aduşi luni la DIICOT şi puşi sub acuzare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. În dosar ar fi implicate şi casele de producţie Pro Cinema şi Castel Film. Luni dimineaţă o parte dintre inculpaţi au fost audiaţi timp de mai multe ore.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

32 de minute ago

Ce program vor avea magazinele Lidl din România de Paște

Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…

o oră ago

Ștefan Mandachi și Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator

Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan…

2 ore ago

RoGBC: Valoarea caselor verzi se apropie de trei miliarde de euro

Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut…

2 ore ago

Investimental lansează PIES, o premieră pentru piața de capital din România

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță lansarea PIES,…

2 ore ago

eMAG lansează Hair & Make-up Shop

eMAG lansează un nou shop-in-shop dedicat produselor pentru rutina de îngrijire a părului și machiaj:…

2 ore ago

Acest website folosește cookies