Ştiri

Record sumbru. Marea Britanie are cele mai multe decese din Europa provocate de COVID-19

Numărul deceselor cauzate de COVID-19 în Marea Britanie a ajuns marţi la 29.427, ceea ce înseamnă că a luat locul Italiei drept ţara în care COVID-19 a provocat cele mai multe victime. Între timp, Universitatea Johns Hopkins a anunţat că 250.000 de oameni de pe planetă au fost ucişi de noul coronavirus.

Ministrul de externe britanic, Dominic Raab a declarat că Regatul Unit a atins acest bilanţ mai rapid decât Italia, dar un ”verdict real” va putea fi dat doar după ce pandemia se va fi încheiat. ”Nu cred că înainte ca pandemia să se încheie, mai ales până vom avea informaţii internaţionale cuprinzătoare despre toate cauzele de mortalitate, vom avea un verdict real privind modul în care au acţionat ţările”, a spus Raab.

Potrivit Agerpres, politicienii din opoziţie susţin că guvernul condus de Boris Johnson a reacţionat prea lent la criza coronavirusului, în special cu privire la asigurarea echipamentului necesar spitalelor şi la introducerea testării în masă.

Acest bilanţ include numai decesele raportate de Ministerul Sănătăţii în urma testelor efectuate în spitale şi azile, mulţi experţi estimând că în realitate cel puţin 40.000 de oameni au murit în Regatul Unit din cauza infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Marţi, Ministerul Sănătăţii britanic a raportat alte 693 decese.

În Italia, bilanţul total al epidemiei din 21 februarie şi până în prezent a ajuns marţi seara la 29.315 de morţi, unul dintre cele mai ridicate din lume.

 

Elena Marinescu

Recent Posts

Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică…

25 de minute ago

Digi va distribui dividende de aproximativ 120 milioane lei

Digi Communications NV va propune acționarilor săi distribuirea de dividende în valoare de aproximativ 120…

28 de minute ago

MetaWealth și One United Properties semnează un acord-cadru de 20 de milioane de euro

Start-up-ul fintech MetaWealth şi One United Properties anunță un acord-cadru de 20 de milioane Euro…

30 de minute ago

Înmatriculările de mașini second hand au crescut în primul trimestru

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor s-au majorat cu 4,5%, în primul trimestru…

53 de minute ago

Rata şomajului a scăzut în luna martie

Rata şomajului în luna martie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în…

o oră ago

Meteo: Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai

Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii…

o oră ago

Acest website folosește cookies