Ştiri

Putin a convocat Consiliul de Securitate. Sisteme de rachete antiaeriene, instalate pe clădirile din Moscova

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat vineri Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a discuta despre situaţia campaniei militare în Ucraina, în timp ce NATO şi ţările din Grupul de contact pentru Ucraina discută despre asistenţa militară pentru Kiev la baza americană Ramstein din Germania.

„În cadrul reuniunii a avut loc un schimb de opinii cu privire la operaţiunea militară specială. Ministrul apărării Serghei Şoigu i-a informat pe participanţi cu privire la vizita sa la statul major al operaţiunii la începutul săptămânii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a da detalii.

Peskov a precizat că Vladimir Putin i-a informat pe membrii Consiliului de Securitate despre recentele sale convorbiri telefonice cu lideri străini. De asemenea, „au fost discutate probleme actuale de pe agenda socială şi economică”, a mai spus el.

Sisteme de rachete antiaeriene Panţîr-S1, instalate pe clădirile din Moscova

În acelaşi timp, după cum relatează Ukrainska Pravda, potrivit Agerpres, sisteme de rachete antiaeriene Panţîr-S1 au fost instalate nu doar pe clădiri oficiale din Moscova, ci şi în apropierea reşedinţei preşedintelui Vladimir Putin din Novo-Ogariovo, o suburbie a capitalei ruse. Un astfel de sistem a fost observat la 10 km de reşedinţa oficială a liderului rus din afara Moscovei, conform publicaţiei menţionate.

Joi seara, potrivit site-ului independent de ştiri rusesc Meduza, au început să apără pe reţelele de social media înregistrări video cu sisteme de apărare antiaeriană pe acoperişurile unor clădiri şi spaţii din Moscova. Împreună cu instalaţia din apropierea reşedinţei preşedintelui rus, sunt cunoscute cel puţin cinci locuri în care au fost amplasate astfel de sisteme.

Canalele ruse Telegram, precum şi experţi occidentali de la OSINT (Open Source Intelligence – Intelligence din surse deschise) au publicat imagini cu clădirea Ministerului rus al Apărării, în timp ce pe acoperiş era instalat un sistem Panţîr-S1. În plus, pe reţelele de socializare au apărut imagini cu sisteme de rachete antiaeriene S-400 instalate în zona parcului naţional Losinîi Ostrov şi pe terenul Academiei Agricole Timiriazev din Moscova.

Elena Marinescu

Recent Posts

Acord istoric: Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune

Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…

3 ore ago

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul NATO de la Washington. Ucraina, amânată de la aderare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat  pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…

3 ore ago

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

4 ore ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

5 ore ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

5 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

7 ore ago

Acest website folosește cookies