Ştiri

Program record de susţinere a economiei americane, de 2.200 de miliarde de dolari

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat, vineri, un pachet de susţinere de 2.200 de miliarde de dolari, cel mai mare din istoria americană, pentru a ajuta populaţia şi companiile să facă faţă crizei economice provocate de pandemia de coronavirus şi a oferi spitalelor materialele medicale atât de necesare, transmite Reuters.

Proiectul de lege, care a fost aprobat miercuri noaptea de Senatul, va fi trimis spre promulgare preşedintelui republican Donald Trump. Democraţii şi republicanii din Camera controlată de democraţi au aprobat pachetul cu un vot vocal, respingând o contestaţie legată de procedură a reprezentantului republican Thomas Massie, care a încercat să impună un vot formal, înregistrat.

Bătălie politică în plină epidemie de COVID-19

Massie, un republican care a sfidat în mod repetat liderii de partid, a afirmat pe Twitter că crede că proiectul de lege conţine prea multe cheltuieli externe şi că dă prea multă putere Rezervei Federale. Acesta nu a luat cuvântul în timpul dezbaterilor de trei ore din Cameră.

Trump l-a criticat pe Massie pe Twitter, afirmând că ar trebui exclus din Partidul Republican. „El vrea doar publicitatea. Nu îl poate opri, ci doar să în  întârzie”, a scris Trump. Potrivit News.ro, alţii au spus că pune în pericol sănătatea parlamentarilor.

Pachetul de salvare, cel mai mare pachet de scutiri fiscale adoptată vreodată de Congres, prevede trimiterea de bani americanilor în termen de trei săptămâni. Programul de 2.200 de miliarde de dolari include 500 de miliarde de dolari pentru a ajuta industriile lovite de criză şi 290 de miliarde de dolari pentru plăţi de până la 3.000 de dolari către milioane de familii.

De asemenea, va oferi 350 de miliarde de dolari pentru împrumuturi destinate întreprinderilor mici, 250 de miliarde de dolari pentru ajutor de şomaj extins şi cel puţin 100 de miliarde de dolari pentru spitale şi sisteme de sănătate aferente. Sprijinul bipartizan din Congres pentru acest pachetde sprijin scoate în evidenţă modul în care parlamentarii iau în serios pandemia globală.

Statele Unite au depăşit joi China şi Italia ca ţara cu cele mai multe cazuri de coronavirus. Numărul de cazuri din SUA a trecut de 100.000, iar numărul morţilor a depăşit 1.500. Potrivit Departamentului Muncii,  3.28 de milioane de americani au depus cereri pentru ajutoarele de şomaj, fiind cel mai înalt nivel înregistrat vreodată.

Elena Marinescu

Recent Posts

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

13 minute ago

Meme AI suferă o corecție de 30%. Investitorii se îndreaptă către WienerAI (P)

Moneda meme inspirată de Elon Musk, Meme AI, a înregistrat o scădere abruptă de aproximativ…

o oră ago

Cartel Alfa cere amânarea discuţiilor cu UE despre noua lege a salarizării

Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu "negociată" cu…

o oră ago

Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Vladimir Putin a depus marţi jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse,…

o oră ago

Answear anunță repoziționarea ca brand premium și deschiderea primul concept store în fabrica Norblin din Varșovia

Answear, unul dintre cele mai cunoscute nume din piața europeană de fashion, anunță repoziționarea sa…

2 ore ago

Analiză: Chiriile au crescut cu 15%, comparativ cu anul 2023

În luna aprilie a acestui an s-au înregistrat cu 10% mai puține interacțiuni între chiriași…

2 ore ago

Acest website folosește cookies