Ştiri

Previziunile analiștilor finaciari: „Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a dobânzilor”

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a crescut în luna mai, faţă de luna anterioară, dar analiştii estimează o rată a inflaţiei de 4,12% în următoarele 12 luni, arată datele publicate, vineri, de CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească), a fost lansat de către CFA România şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un an.

În luna mai 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut, faţă de luna anterioară, cu 4,9 puncte, până la  51,5 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 10 puncte, scrie News.ro.

Această evoluţie s-a datorat componentei de anticipaţii a Indicatorului. Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 1,5 puncte, până la 58,4 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 1,5 puncte.

Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 8,2 puncte, până la 48,1 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 14,2 puncte.

În ceea ce priveşte cursul de schimb leu/euro, 77% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7911, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8384.

„Rata anticipată a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2020/iunie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,12%. Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a dobânzilor atât pentru scadenţele pe termen scurt (ROBOR 3M) cât şi pentru scadenţele pe termen mediu (5 ani), 72% şi respectiv 64% dintre participanţi anticipând această evoluţie”, se arată în comunicat.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.


Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies