Fapt Divers

Piața berii a rămas constantă în 2019. Câți litri de bere au consumat românii

Asociația Berarii României a anunțat cifrele industriei pentru anul trecut. Volumul pieței berii s-a menținut la nivelul anului anterior și a înregistrat o evoluție de doar +0.4% în volum, ajungând la 16,7 milioane Hl.

“Sectorul de bere continuă să aibă o contribuție semnificativă la economia și societatea din România. Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, industria berii asigură, direct și indirect, un număr important de locuri de muncă și generează creștere prin angajamentul său pe termen lung de a investi la nivel local și de a consolida o industrie responsabilă. Traversăm o perioadă plină de provocări în contextul pandemiei COVID-19. Mai mult ca oricând, Asociația își propune să continue impactul pozitiv al sectorului de bere în România. Toți trebuie să fim responsabili, să demonstrăm solidaritate, pentru a trece peste această perioadă cât mai repede și să ne putem bucura de momente alături de cei dragi, cât mai curând”, a declarat Dan Robinson, Președintele Asociației Berarii României.

Producția de bere reprezintă un stimul real pentru economia României. Datorită caracterului său profund național, definit de producția locală în proporție de cca. 97% și 50% ingrediente provenite din agricultura României, sectorul berii are o influență semnificativă în primul rând asupra gradului de ocupare a forței de muncă, prin crearea, la nivelul întregii țări, direct și indirect, a aproape 61.000 locuri de muncă pentru români, contribuind astfel la asigurarea traiului zilnic a familiilor acestora.

De-a lungul ultimilor ani, fabricile de bere au fost retehnologizate la standarde europene – peste 1,5 miliarde de euro au fost investiţi în modernizarea capacităţilor de producţie. Cele mai multe investiții au fost direcționate către dezvoltarea durabilă a sectorului, în sensul eficientizării consumului de apă în producţia de bere, al creșterii eficienței energetice, inclusiv prin utilizarea de energie din surse regenerabile, sau în reducerea amprentei de CO2.

Ce bere preferă românii și care este consumul pe cap de locuitor

„Preferința românilor pentru mixurile de bere și berile aromatizate este în creștere, urmând de altfel și tendința europeană de consum. Deși cu o pondere mică din piață, acest segment a înregistrat anul trecut o creștere record în România, de 32,5% față de anul anterior. Aceasta confirmă preferințele tot mai variate ale românilor în materie de bere și dorința lor de a experimenta gusturi noi, speciale”, a adăugat Julia Leferman, Director general Asociația Berarii României.

  • Consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 86 litri
  • Segmentul mixurilor de bere și a berilor aromatizate a fost în creștere cu 32,5%
  • Ambalajul de sticlă a ajuns la o pondere de 30%, în creștere cu 5,2 pp în ultimii cinci ani
  • Ambalajul PET a scăzut cu aproape 9 pp în ultimii cinci ani

Date cheie în 2019

  • Investiții: eforturile investiționale ale membrilor Berarii României au atins un nivel record în 2019, acestea ridicându-se la 96,3 milioane euro, în creștere cu 22 de milioane euro față de 2018. Investițiile cumulate ale membrilor Asociației în ultimii 16 ani au atins 1,62 miliarde euro.
  • Contribuții la bugetul de stat: nivelul contribuțiilor anuale ale membrilor Asociației la bugetul statului este unul semnificativ, doar în 2019 acesta atingând 251 milioane euro. Nivelul contribuției cumulate din partea membrilor Berarii României în ultimii 16 ani a depășit 3,88 miliarde euro.
    • Preferințele consumatorilor în funcție de tipurile de ambalaje: structura în funcție de ambalaj a pieței a continuat tendințele ultimilor ani, vedetele ramânând sticla și doza, cu creșteri de 1-2 procente anual. Ponderea sticlei a crescut în total cu 5,2 pp în ultimii cinci ani. Berea ambalată la doză a crescut în 2019 cu 1,6 pp, în timp ce ambalajul PET a înregistrat anul trecut o altă scădere semnificativă, de încă 3,1 pp. Berea draft este constantă, iar berea îmbuteliată la PET își continuă declinul, într-un ritm de aproximativ 3 procente anual. Scăderea totală înregistrată de ambalajul PET în ultimii cinci ani a atins aproape 9 pp. Ponderea pe fiecare tip de ambalaj – sticlă: 30%, doză: 22,2%, butoi: 3,4%, PET: 44,5%.
  • Importuri: pe parcursul anului 2019, importurile au cunoscut o ușoară scădere, de 0,04 milioane Hl, atingând un total de 0,5 milioane Hl. Piața locală a berii continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând de 97% din consumul intern.
  • Exporturi: exporturile au scăzut și ele ușor, cu 0,05 milioane Hl față de anul anterior, atingând un total de 0,49 milioane HL.
  • Tipuri de bere consumate: berea lager a continuat să domine preferințele românilor și anul trecut, cu o pondere de 93%. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 3% din piață, iar categoria specialități, în care intră, printre multe altele, berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, roșie etc, 2.2% din piață. Berea fără alcool a deținut o pondere de 1.7%. În ceea ce privește dinamica segmentelor în 2019, mixurile de bere și berile aromatizate au crescut cel mai mult, cu 32,5%, în timp ce berea fără alcool a înregistrat o ușoară scădere de -8,2%. Celelalte segmente au rămas stabile.
  • Număr producători: numărulul producătorilor de bere a crescut la 68 în 2019, față de 56 în 2018.
Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies