Ştiri

Peste 100 de noi proiecte finanţate prin PNRR au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării finanţează 101 noi investiţii, în 68 de localităţi din România, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, miercuri ministrul Cseke Attila.

Proiectele, în valoare totală de 696.571.757,75 de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării şi Fondul Local din PNRR.

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 35 noi proiecte, în valoare totală de 375.555.315,44 lei, depuse de 15 autorităţi locale pentru reabilitarea, modernizarea şi eficientizarea energetică a unor instituţii publice şi a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 66 de noi proiecte, în valoare totală de 321.016.442,31 lei, depuse de 53 de autorităţi locale, pentru proiecte care vizează reabilitarea şi eficientizarea energetică a unor instituţii publice, dezvoltarea unor sisteme inteligente de management urban prin instalarea unor sisteme inteligente de afişaj în staţiile de îmbarcare a călătorilor, construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri şi asigurarea infrastructurii pentru transportul verde prin amplasarea punctelor de încărcare a vehiculelor electrice.

Lista proiectelor finanţate este disponibilă la secţiunea Dezvoltare teritorială, subsecţiunea PNRR – Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a paginii Ministerului Dezvoltării: https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr.

Elena Marinescu

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

5 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

6 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

7 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

8 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

8 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

9 ore ago

Acest website folosește cookies