Ştiri

Orban: Vom creşte numărul de paturi de terapie intensivă de la „Matei Balş”

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că numărul de paturi de terapie intensivă de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ urmează să fie suplimentat.

„La Bucureşti, ştiţi foarte bine că ne-am mobilizat. Mulţumesc încă o dată Asociaţiei ‘Dăruieşte viaţă’ pentru investiţia făcută la Elias, ne-am mobilizat şi am reuşit să operaţionalizăm paturile de la terapie intensivă de la ‘Elias’. De asemenea, vom creşte numărul de paturi la ‘Matei Balş’. În acest sens am avut o discuţie şi cu directorul Spitalului Universitar, domnul doctor Cîrstoiu, ca să pună la dispoziţie specialişti ATI, medici anestezişti, asistente medicale, pentru a putea pune în funcţiune paturile care există, sunt dotate cu tot ce trebuie, e nevoie doar de specialişti. De asemenea, ştiţi foarte bine că am luat decizia ca Spitalul Witting să devină spital COVID. În Spitalul Witting există în curs de amenajare 12 locuri la terapie intensivă. Şi aici vom creşte numărul de locuri de terapie intensivă”, a arătat premierul, citat de Agerpres.

El a menţionat demersuri în vederea creşterii capacităţii de la ATI atât la Braşov, cât şi la Cluj sau la Iaşi.

„La Braşov, de exemplu, s-a făcut un spital modular similar proiectului de la ‘Elias’, lângă Spitalul Judeţean, care urmează să fie pus în funcţiune săptămâna asta sau săptămâna viitoare, care, de asemenea, va asigura un număr de cel puţin 14 locuri suplimentare de terapie intensivă. La Cluj s-a crescut capacitatea de tratare, la Iaşi suntem pregătiţi cu creşterea capacităţii de tratare în terapie intensivă. Gândiţi-vă că numărul de locuri în terapie intensivă existent astăzi este în jur de o mie. Va creşte în continuare acest număr de locuri din terapie intensivă. Nu a fost niciodată atinsă capacitatea: şi astăzi avem mai puţin de 500, 490 şi ceva de persoane, de români care sunt trataţi în secţiile de terapie intensivă, ceea ce înseamnă utilizarea la jumătate a capacităţii”, a spus el.

Premierul a arătat că va fi suplimentat numărul de locuri în spitalele dedicate pacienţilor care au COVID-19, inclusiv pentru cei care nu au nevoie de terapie intensivă.

„Primăria Capitalei, prin ‘Victor Babeş’, a amenajat un spaţiu în Pipera, care am înţeles din declaraţiile făcute că urmează să fie pus în funcţiune. De asemenea, cu contribuţia unui grup de firme (…), a fost amenajat spaţiul de pe Chitila pentru a suplimenta posibilitatea de a trata, cu caracter de secţie externă a spitalelor. De asemenea, am solicitat creşterea numărului de paturi pentru tratare. Aici ştiţi foarte bine că am criticat la vremea respectivă faptul că Spitalul Colentina nu a fost păstrat în integralitate spital COVID. Sperăm ca aceste măsuri să ne permită capacitatea de a-i evalua medical în perioada de 48 de ore, în cadrul spitalelor, pe pacienţii care sunt diagnosticaţi pozitiv”, a spus el.

NewMoney

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

31 de minute ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

o oră ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

3 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

3 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

3 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

4 ore ago

Acest website folosește cookies