Ştiri

Nordis Mamaia, vânzări record în valoare de peste 5 milioane de euro

Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile de lux, anunță vânzări record în ultima săptămâna pentru ansamblul mixt Nordis Mamaia , format din camere de hotel și apartamente rezidențiale. Astfel, doi investitori au achiziționat aici camere de hotel, dar și apartamente rezidențiale în valoare totală de peste 5 milioane de euro. Achizițiile reprezintă două etaje complete ale ansamblului.

Achiziția celor doi investitori însumează un grad de ocupare de peste 20% din totalul unui corp al ansamblului Nordis Mamaia. La finalizare, ansamblul va avea 4 clădiri de 11 etaje, două dintre acestea fiind destinate zonei hoteliere, iar două zonei rezidențiale. În prezent, prețul pentru un apartament în zona rezidențială pornește de la 71.000 euro, iar o cameră de hotel de la 71.500 euro. Prima categorie cuprinde apartamentele de vacanță și cele permanente, în care viitorii locatari se vor bucura în fiecare zi de toate facilitățile complexului. A doua categorie vizează procesul investițional, și anume achiziționarea unei camere de hotel care are un randament garantat de 7% pe an.

Cele două etaje din ansamblul Nordis Mamaia, în valoare de peste 5 milioane de euro, au fost vândute în luna iulie către doi investitori și reprezintă un record pentru o perioadă atât de scurtă de timp. Pentru noi, acest lucru arată că facem lucrurile bine și că produsul pe care l-am adus pe piața din România este unul inovator, apreciat de clienți. Suntem încântați de numărul mare de persoane interesate de proiectul Nordis Mamaia, ca dovadă vindem foarte bine zona rezidențială în acest moment și pentru că unitățile se vând foarte repede, colegii mei din departamentul de vânzări lucrează neîntrerupt. Aceștia au programate zilnic zeci de întâlniri cu potențiali investitori și de fiecare dată reușesc să găsească cele mai bune soluții pentru fiecare, în funcție de nevoile și preferințele clienților. Perioada de vară este una plină pentru noi și ne concentrăm toată atenția către vânzări, construcție și design interior, tocmai de aceea ne așteptăm în continuare la rezultate excepționale”, a declarat Alexandru Mihai, Senior Partner – Nordis Group.

Pentru întregul proiect, procesul de vânzare s-a realizat etapizat și a început cu hotelul, care are în prezent o rată de vânzare de peste 90% și a continuat cu zona rezidențială, vândută în proporție de 40%. Pentru zona rezidențială, cele mai multe dintre cereri s-au axat pe apartamente spațioase cu două sau trei camere.

Nordis Mamia se laudă cu cel mai mare SPA de pe litoralul românesc de 3.200 mp, nouă restaurante și cafenele, 10.000 de metri pătrați de plajă proprie și galerie comercială

Construcția ansamblului se realizează treptat, astfel că în prezent este finalizat primul corp și a intrat în faza în care se lucrează la finisare și amenajare. Pentru corpul al doilea de hotel, a fost finalizată fundația, iar structura este ridicată până la etajul cinci. Recent au fost începute lucrările și pentru corpul al treilea. Ansamblul are ca termen de finalizare 2021.

Nordis Mamaia se află în portofoliul Nordis Group, dezvoltator imobiliar de lux, cu o experiență de 12 ani pe piața locală, preponderent în zona de nord a Capitalei.

Nordis Group este un brand românesc, grup de firme format din șase entități: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture și Nordis Property Management.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies