Ştiri

Nokia investește peste 73 de milioane de euro în extinderea campusului din Timișoara

Nokia își extinde campusul din Timișoara cu cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare din industria de telecomunicații din România, printr-o investiție de peste 73 de milioane de euro, anunță compania finlandeză.

În urma extinderii, noul Nokia Campus din Timișoara va avea o suprafață de 27.000 de metri pătrați, în 2018. Centrul dezvoltă tehnologii broadband wireless care sunt aplicate în domenii precum Internet of Things, big data și noile tehnologii de comunicații mobile.

Investiția totală în Nokia  Campus este de peste 73 de milioane de euro. În prezent, peste 1.300 de angajați sunt în campus: 600 de ingineri din departamentul de R&D, inaugurat acum, și peste 700 de specialiști din centrul global de operare de rețele, deschis în prima etapă de relocare a echipei din Timișoara, în decembrie 2015. Cea de-a treia și etapa finală de relocare a echipei în Nokia Campus va fi finalizată în prima jumătate a anului viitor.

Nokia are 1.600 de angajați în România și este prezentă de 25 de ani în România. Compania va deschide în total 300 de poziții noi până la finalul anului, dintre care 100 în echipele de R&D (pe poziții de „software development engineer” și „system integration&verification engineer”) și 200 în echipa de servicii (pe poziții de „project management” și „service engineer”).

Campusul Nokia din Timișoara găzduiește cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare (R&D) din industria de telecomunicații din România, precum și unul dintre cele mai mari centre de operare de rețele multi-vendor și cu tehnologii multiple, care oferă servicii cu valoare adăugată 24 de ore și 7 zile pe săptămână, în șapte limbi, deservind clienți cheie din țări precum Franța, Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie, SUA și multe altele.

În plus, este un centru de excelență pentru servicii de proiectare, optimizare, implementare și întreținere a rețelelor cu tehnologii multiple, oferind servicii end-to-end în România și la nivel global, precum și aplicații, în mod particular sisteme de mentenanță operațională (OSS), IoT și customer experience.

„În cei 25 de ani de prezență și inovare în România, am fost o companie cheie în dezvoltarea telecomunicațiilor pe plan local și la nivel regional. Am construit una dintre cele mai experimentate echipe din industrie și am dezvoltat colaborări de durată cu mediul academic și cu alți actori esențiali pe plan local. Suntem mândri de istoricul nostru și cu atât mai nerăbdători pentru viitor: tehnologiile pe care le dezvoltăm, precum 5G, GFast, IoT, IP, cloud, vor continua să transforme fără precedent modul în care lumea se va conecta. Cu aceste investiții în noul campus, cu dezvoltarea centrelor de R&D, operare de rețele și servicii end-to-end, suntem întru totul pregătiți și ne angajăm să le oferim în continuare clienților noștri plus valoare și soluții inovative”,  declarat Raoul Ros, Country Senior Officer și General Manager în cadrul Nokia România

 

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

23 de minute ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

6 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

6 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

6 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

7 ore ago

Acest website folosește cookies