Fapt Divers

Motivul pentru care se suflă în lumânări la zilele de naștere

Toată lumea e obișnuită să sufle în lumânări atunci când își sărbătorește ziua de naștere. V-ați întrebat, însă, de unde a pornit obiceiul și ce semnificație are?

Aniversarea zilelor de naştere este o tradiţie veche. În Imperiul Roman, de pildă, sărbătoriţilor li se pregătea o prăjitură ce semăna cu o pâine dulce din ingrediente precum făină din nuci, drojdie şi miere.

Cum speranţa medie de viaţă în acea perioadă era de 35 de ani şi mulţi copii mureau înainte să împlinească 10 ani, cei care ajungeau la 50 ani se considera că sunt norocoşi, motiv pentru care primeau o prăjitură specială, făcută din făină, ulei de măsline, miere şi brânză rasă.  Cu toate acestea, primii care au ornat dulciurile cu lumânări au fost grecii.

De ce suflăm în lumânări de pe tort

Lumânările erau văzute drept ofrande pentru zeița Lunii, Artemis. Focul lumânărilor se stingea dintr-o suflare, pentru ca fumul care ieşea să ajungă la divinitate, purtând cu el dorinţele muritorilor.  De aici vine şi tradiţia de a-ţi pune o dorinţă înainte de a sufla în lumânarea aprinsă pe tort.

Tradiția suflării în lumânări s-a perpetuat ulterior şi la alte popoare. Într-un manuscris german din secolului al XVIII-lea, se face vorbire despre „Kinderfest”, sărbătorirea zilei de naştere a copilului, când pe tort se puneau două lumânări: una pentru a reprezenta lumina vieţii sale iar cealaltă care simboliza anii următori. Flacăra trebuia să fie prezentă pe tot parcursul zilei, iar dacă lumânarea se consuma era înlocuită cu alta. La sfârşitul zilei se stingea cu o suflare.

Oamenii erau convinşi că prin fumul care ieşea din lumânările stinse se transmitea lui Dumnezeu dorinţa pusă de copil, de ziua lui, şi care urma să fie îndeplinită.

Pe de altă parte, un studiu realizat în 2017 de cercetătorii Universităţii Clemson din Carolina de Sud, SUA, au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să nu suflăm în lumânări.

Motivul? În urma experimentelor realizate, s-a constatat că atunci când suflă în tort, sărbătoriţii pot transfera o serie de bacterii, unele dintre ele fiind dăunătoare sănătăţii.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies