Ştiri

Ministerul Educației, anunț important privind Evaluarea Națională din 2020

Elevii care sunt acum în clasa a VII-a vor susţine, în anul şcolar următor, Evaluarea naţională aşa cum este organizată în prezent, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

„În şedinţa de Guvern am adoptat o ordonanţă de urgenţă de prorogare a unor termene prevăzute de Legea 1/2011. Măsura aceasta a fost cauzată de faptul că, în toţi aceşti ani, Guvernele anterioare nu au făcut absolut nimic pentru elevii care sunt acum în clasa a VII-a, în aşa fel încât aceştia să poată susţine examenele naţionale în conformitate cu prevederile Legii 1. Vestea bună pentru părinţi şi pentru elevi este faptul că, în anul şcolar următor, cei care sunt în clasa a VII-a acum vor susţine Evaluarea naţională aşa cum este ea anul acesta”, a explicat Anisie, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Ministrul Educaţiei a precizat că elevii care intră în clasa a V-a în anul şcolar 2020 – 2021 vor putea susţine Evaluarea naţională în conformitate cu Legea 1.

Ea a informat, de asemenea, că această ordonanţă prorogă termenul pentru evaluarea şcolilor doctorale.

„Dacă intervenţia Guvernului nu ar fi fost realizată acum, începând cu data de 1 ianuarie, şcolile doctorale îşi pierdeau acreditarea. Trebuie să menţionez faptul că, din 2011, nu s-a realizat nimic în ceea ce priveşte evaluarea acestor şcoli doctorale. De când am venit la Ministerul Educaţiei şi nu am găsit cadrul metodologic realizat, am pus deja în dezbatere publică metodologia de evaluare a şcolilor doctorale, am constituit grupul de lucru pentru realizarea normelor metodologice şi, în curând, voi aproba prin ordin de ministru aceste norme de punere în practică a evaluării şcolilor doctorale. Menţionez că este foarte important pentru acest Guvern ca integritatea, corectitudinea să fie primordiale, prin urmare, evaluarea şcolilor doctorale se va face având ca principal criteriu etica”, a afirmat Anisie.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies