Ştiri

Mercedes-Benz se asociază cu Google pentru a face concurență Tesla

Mercedes-Benz a făcut echipă cu Google în domeniul navigaţiei şi va oferi performanţe „asemănătoare unui supercomputer” în fiecare maşină cu senzori de conducere automată, în încercarea de a concura cu Tesla.

Producătorii de automobile, noi şi vechi, se întrec pentru a oferi funcţii software similare cu cele dezvoltate de Tesla, care permit actualizarea de la distanţă a performanţei vehiculului, a autonomiei bateriei şi a capacităţilor de conducere autonomă.

Producătorul german de automobile a acceptat să împartă veniturile cu producătorul de semiconductori Nvidia, partenerul său în domeniul software-ului de conducere automată din 2020, pentru a reduce costul iniţial al achiziţionării de semiconductori scumpi de mare putere, a declarat miercuri directorul general Ola Kaellenius.

”Plăteşti doar pentru un cip puternic subvenţionat şi apoi îţi dai seama cum să maximizezi veniturile comune”, a spus el, motivând că costurile ar fi scăzute chiar dacă şoferii nu ar activa toate caracteristicile permise de cip.

Dar numai clienţii care plătesc pentru un pachet de opţiuni suplimentare ar avea maşini echipate cu tehnologia senzorilor Lidar şi alt hardware pentru conducerea automată ”Nivel 3”, care au un cost variabil mai mare, a spus Kaellenius.

Producătorul de senzori pentru conducere autonomă Luminar Technologies, la care Mercedes deţine o mică participaţie, a încheiat un acord de mai multe miliarde de dolari cu producătorul de automobile pentru a-şi integra senzorii într-o gamă largă de vehicule până la jumătatea deceniului,.

Mercedes a spus că parteneriatul cu Google îi va permite să ofere informaţii despre trafic şi redirecţionare automată în maşinile sale. De asemenea, şoferii vor putea viziona YouTube pe sistemul de divertisment al maşinii atunci când maşina este parcată sau în modul de conducere autonomă de nivelul 3, care permite şoferului să-şi ia ochii de la volan pe anumite drumuri, atâta timp cât îşi poate relua controlul dacă este necesar.

Alţi producători de automobile precum General Motors, Renault, Nissan şi Ford au integrat un întreg pachet de servicii Google în vehiculele lor, oferind funcţii precum Google Maps, Google Assistant şi alte aplicaţii.

Toate vehiculele de pe viitoarea platformă cu arhitectură modulară a Mercedes vor avea, de asemenea, aşa-numitele hiperecrane care se vor extinde pe cockpitul maşinii.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

o oră ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

2 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

3 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

4 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

4 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

5 ore ago

Acest website folosește cookies