Ştiri

Ludovic Orban: Circulaţia pe timp de noapte ar putea fi restricţionată

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că este în evaluare o eventuală decizie privind restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2.

Şeful Executivului a fost întrebat dacă ia în considerare o astfel de măsură în condiţiile în care tot mai multe localităţi au trecut de pragul de trei cazuri COVID-19 la 1000 de locuitori.

„Avem în evaluare o astfel de decizie, vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege şi prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depăşirii indicelui de 3 la 1000. Se face evaluare pentru că deja sunt localităţi importante, printre care şi Bucureşti, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare”, a răspuns Orban.

Întrebat dacă în campania pentru alegerile parlamentare vor fi impuse măsuri suplimentare în contextul creşterii accentuate a numărului de infectări, el a spus că vor fi „aceleaşi măsuri ca în campania pentru locale”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 4.761 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, numărul total al cazurilor de COVID-19 ajungând la 205.793. În ultimele 24 de ore a fost prelucrate 33.843 de teste. De asemenea, s-au înregistrat şi 73 de decese, bilanţul fiind de 6.318. În prezent, 787 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă.

În Bucureşti, incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori a crescut la 3,35. În Bucureşti sunt 708 cazuri noi, în Timiş – 296, Iaşi – 266.

Elena Marinescu

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

7 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

7 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

9 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

9 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

9 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

10 ore ago

Acest website folosește cookies