Ştiri

Locuitorii din Sectorul 1 scapă de calvarul gunoaielor. Compromis neaşteptat făcut de Romprest de Sărbători

Romprest, compania care se ocupă de curățenie și salubrizare în Sectorul 1 al Capitalei, a anunțat că va strânge depozitele necontrolate de deșeuri care există pe raza sectorului.

Dificultățile financiare și conflictul cu Primăria condusă de Clotilde Armand nu au fost depășite, dar firma susține că alege să pună pe primul loc sănătatea publică.

„În aceasta perioada premergatoare Sarbatorilor de iarna, Compania Romprest Service S.A. intelege sa puna sanatatea publica si interesul legitim al cetatenilor deasupra acestui conflict in care am fost implicati fara culpa si impotriva vointei noastre.

Compania Romprest Service S.A. organizeaza O ACTIUNE DE COLECTARE A TUTUROR DEPOZITELOR NECONTROLATE EXISTENTE IN ACEST MOMENT PE DOMENIUL PUBLIC, incepand cu data de astazi. 17.12.2020.

Facem astfel, inca o data, dovada bunei-credinte, si a faptului ca suntem dedicati principiilor si nu lasam ca interese partinice, care in acest moment au fost interpuse derularii institutionale a contractului, sa prevaleze interesului public”, a precizat compania, într-un comunicat adresat consilierilor locali din Sectorul 1.

Romprest mai notează că pe 17 decembrie „a fost inregistrata o plata partiala pentru facturile restante depasite de scadenta, reprezentand doar 7% din totalul debitului restant depasit de scadenta pe care Autoritatea il inregistreaza fata de Operatorul delegat”.

Firma a mai precizat că a luat în calcul și „degradarea accentuata a starii de curatenie in Sectorul 1”.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies