Ştiri

Lista zborurilor Ryanair din și spre România anulate în această toamnă

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a publicat, marți, listele cu zborurile anulate din următoarele săptămâni. Printre acestea se regăsesc și rute din România.

Cursele Ryanair de la București la Milano și retur din zilele de 1, 8, 15 și 22 octombrie, București – Roma și retur din 23 septembrie și București – Bologna și retur din 24 septembrie au fost anulate.

Lista 1 – zboruri anulate Ryanair

Lista 2 – zboruri anulate Ryanair

Anularea zborurilor este cauzată de o încurcătură legată de programul de vacanță al piloților Ryanair și de încercarea companiei de a reduce întârzierile mari pe care le înregistrează avioanele proprii.

Astfel, compania a decis să anuleze până la 50 de curse pe zi, adică un total de circa 300.000 de rezervări, în următoarele șase săptămâni, printre care și zborurile București-Milano și retur, București-Roma și retur, București-Bologna și retur.

Zilele trecute, asociații pentru protecția consumatorilor au cerut Ryanair să publice lista completă a zborurilor care vor fi anulate.

 


FOTO: Mediafax

 

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

ANM dă alerta: Un nou VAL de FRIG peste România! PROGNOZA detaliată

Meteorologii au veşti proaste şi în această săptămână! Frigul pune stăpânire pe România. La munte…

10 ore ago

Florin Piersic, primul mesaj din spital: Sunt viu. Ţineţi-mă aproape

Actorul Florin Piersic a transmis, luni seară, un mesaj în care afirmă că este ”viu”.…

10 ore ago

SCHIMBĂRI în modul de acordare a concediilor medicale. LISTA bolilor pentru care se acordă direct 7 zile de concediu medical

Un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate…

12 ore ago

Ciolacu: Vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, la sfârşitul anului, România va avea una dintre primele…

12 ore ago

BNR, veşti proaste despre evoluția inflației. Prognoze pesimiste pentru 2024

Banca Națională a României (BNR) susține că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se…

13 ore ago

Angajaţii de la Guvern, nemulţumiţi de salarii. Protest spontan la Palatul Victoria

UPDATE: Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă se va impune, va discuta cu salariaţii protestatari…

13 ore ago

Acest website folosește cookies