Ştiri

Klaus Iohannis: Nu avem informații concrete că Republica Moldova ar fi amenințată, că ar fi fost luată drept țintă de către cineva

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în timpul unei conferințe de presă comune cu președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier, că nu există informații că Republica Moldova ar fi amenințată. „Au existat provocări în Transnistria, fără ca acest lucru să fi avut urmări concrete”, a spus președintele.

„Republica Moldova s-a declarat stat neutru. Nu cred că în momentul actual pot exista inițiative deosebite în ceea ce privește apropierea Republicii Moldova de NATO. Sigur, există proiecte comune, dar Republica Moldova rămâne un stat neutru. Dar, atunci când vorbim de războiul din Ucraina, nu avem informații concrete că Republica Moldova ar fi amenințată în mod concret din punct de vedere militar sau ar fi fost luată drept țintă de către cineva. Sigur, au existat provocări în Transnistria, fără ca acest lucru să fi avut urmări concrete. Evident, cu toții am fost îngrijorați, ne-a pus pe gânduri această situație”, a declarat președintele.

Președintele a precizat că Republica Moldova rămâne un subiect foarte important în România”. Acesta a spus că țara noastră susține integrarea în Uniunea Europeană. „În orice caz, când vorbim de o posibilă integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, această integrare a fost solicitată de Republica Moldova, care a depus o cerere oficială și este dorită de România de multă vreme. Noi susținem Republica Moldova.

România a trimis de mulți ani echipe de experți în Republica Moldova pentru a ajuta la integrarea acesteia, astfel încât noi vedem lucrurile la fel cum îşi dorește și populația din Republica Moldova, unde există o susținere pentru integrarea în Uniunea Europeană. Această susținere a crescut foarte mult în ultimii ani în rândurile populației, ceea ce este un prilej pentru noi să sperăm că Republica Moldova, într-o perspectivă de timp rezonabilă sau previzibilă, va deveni parte a Uniunii Europene. România și Germania sprijină acest lucru”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

39 de minute ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

59 de minute ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

2 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

3 ore ago

Peste jumătate dintre părinţii plecaţi la muncă în străinătate nu vor petrece sărbătorile alături de copiii lor rămaşi în România

Peste jumătate dintre părinţii care au plecat din România pentru a munci în străinătate nu…

4 ore ago

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot de la Alegerile Europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de…

5 ore ago

Acest website folosește cookies