Ştiri

Irlanda a lansat o investigaţie împotriva Facebook

Comisia pentru Protecţia Datelor (DPC) din Irlanda a lansat miercuri o investigaţie împotriva Facebook, după ce datele a 533 de milioane de utilizatori au fost făcute publice de persoane rău intenţionate.

Facebook a anunţat săptămâna trecută, într-o postare pe blog, că ”actorii rău intenţionaţi” au obţinut datele respective înainte de septembrie 2019, folosindu-se o vulnerabilitate a platformei pentru sincronizarea contactelor.

Autoritatea irlandeză a spus că, luând în considerare informaţiile furnizate de Facebook, este de părere că una sau mai multe dispoziţii din Regulamentul general de protecţie a datelor (GDPR) al UE şi / sau Legea privind protecţia datelor din 2018 ”ar fi putut fi / sau au fost încălcate, în legătură cu datele personale ale utilizatorilor Facebook”.

O purtătoare de cuvânt a Facebook a declarat că compania cooperează pe deplin cu ancheta ”care se referă la caracteristici ale serviciilor noastre care facilitează găsirea şi conectarea cu prietenii”.

„Aceste caracteristici sunt comune pentru multe aplicaţii şi aşteptăm cu nerăbdare să explicăm şi protecţiile pe care le-am pus în aplicare”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

DPC este principala autoritate de reglementare a Uniunii Europene pentru Facebook, Apple, Google şi alţi giganţi tehnologici sub regimul ”One Stop Shop” al GDPR, datorită amplasării sediului central al UE în Irlanda.

Autoritatea de reglementare a declarat săptămâna trecută că alte seturi de date au fost publicate în 2019 şi 2018, legată de o altă accesarea acestora pe site-ul Facebook, despre care compania a spus că a avut loc între iunie 2017 şi aprilie 2018, înainte de intrarea în vigoare a regulilor GDPR.

De asemenea, DPC a spus săptămâna trecută că actuala scurgere de date pare să cuprindă setul de date original din 2018, combinat cu date suplimentare, care ar putea proveni dintr-o perioadă ulterioară.

DPC a avut mai mult de 27 de anchete majore împotriva companiilor de tehnologie din SUA, deschise la sfârşitul anului trecut, dintre care 14 se referă la Facebook şi la diviziile sale WhatsApp şi Instagram.

Sursa: Reuters/News.ro

Andrei Dumitru

Recent Posts

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

52 de minute ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

6 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

6 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

7 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

7 ore ago

Acest website folosește cookies