Ştiri

Inspectorii ANSVSA au luat la puricat comercianţii înaintea sărbătorilor de iarnă

Inspectorii ANSVSA au făcut mai multe controale înaintea sărbătorilor de iarnă, fiind verificaţi peste 2.300 de operatori economici. Au fost aplicate 155 de amenzi, în valoare de peste un milion de lei.

”În prima etapă a controalelor tematice desfăşurate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au realizat 2.360 de controale, în urma cărora au fost acordate 155 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.067.300 de lei”, a transmis, miercuri, ANSVSA.

Sursa citată a precizat că, totodată, au fost reţinute 1.178 de kg de produse de origine animală şi au fost emise trei ordonanţe de suspendare a activităţii şi opt ordonaţe de încetare a activităţii.

”Toate produsele neconforme au fost dirijate către unităţi de neutralizare pentru a fi distruse”, a mai transmis ANSVSA.

Potrivit instituţiei, principalele neconformităţi identificate au fost:

– lipsa documentului de înregistrare;

– etichetare incompleta;

– depozitare, manipulare şi igienizare necorespunzătoare;

– igienizare necorespunzatoare a mijloacelor de transport autorizate sanitar

veterinar;

– întreţinere necorespunzătoare a spaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor din

dotare;

– raionarea defectuoasă a produselor alimentare;

– produse de origine nonanimală cu ambalaje deteriorate;

– comercializarea produselor fără respectarea condiţiilor de temperatură;

– grafice de temperatură incomplet completate;

– lipsa analizelor medicale ale personalului lucrător;

– nerespectarea planului HACCP în ceea ce priveşte monitorizarea

temperaturii şi a umidităţii;

– lipsa documentelor de provenienţă;

– depozitarea necorespunzătoare a SNCU.

Pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor, ANSVSA pune la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon al „Call Center”-ului instituţiei – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o oră ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

6 ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

7 ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

19 ore ago

Acest website folosește cookies