Acest articol apare în numărul 23 (11-24 septembrie) al revistei NewMoney
Sistemul de sănătate românesc, în care lucrează 57.000 de medici și în care există 132.000 de paturi de spital, tratează anual peste 4 milioane de pacienți. Dacă România ocupă o poziție „decentă“ în Uniunea Europeană la capitolul număr de paturi de spital raportat la populația totală, atunci când vine vorba de numărul de medici, lucrurile nu stau la fel de roz.
Cu 679 de paturi de spital la fiecare 100.000 de locuitori, România se plasează, cel puțin la nivel regional, pe una dintre pozițiile fruntașe, depășind la acest capitol țări precum Polonia, Cehia, Croația sau Slovenia și fiind oricum peste media europeană, de 515 paturi, arată datele pe 2015 de la agenția statistică a Uniunii Europene, Eurostat. La nivel comunitar, Germania se află în vârful ierarhiei când vine vorba de acest indicator, cu 813 paturi la 100.000 de locuitori, ultimul loc fiind ocupat – în mod surprinzător – de Suedia, cu 244 de unități.
Analizând însă un alt indicator al sistemului de sănătate, și anume numărul de medici practicieni la 100.000 de locuitori, România raportează o cifră la jumătate față de Austria, spre exemplu. Cu o medie de 277 de medici la 100.000 de locuitori, țara noastră se află în urma Bulgariei, Cehiei sau Ungariei, potrivit datelor de la Eurostat. Singura țară care raportează cifre mai mici decât cele ale României este Polonia, cu 233 de medici practicieni la fiecare sută de mii de locuitori. Exodul medicilor către alte țări este unul dintre principalele motive pentru care România se află pe ultimele locuri la nivel comunitar din punctul de vedere al numărului de specialiști din sistemul de sănătate, raportat la populație. Potrivit cifrelor oficiale, peste 43.000 de medici au solicitat Ministerului Sănătății, din 2007 până la finalul anului trecut, documente pentru a emigra, chiar dacă, e adevărat, nu toți au făcut până la urmă acest pas.
Oricum, la nivel național existau la sfârșitul anului trecut puțin peste 57.000 de medici (excluzând medicii stomatologi), dintre care sub 36.000 lucrează în sistemul de stat, iar restul, în cel privat. De altfel, rețelele private de sănătate au cunoscut în ultimii ani o dezvoltare masivă, mai mulți furnizori de astfel de servicii, printre care MedLife, Regina Maria sau Medicover extinzându-se rapid la nivel național.
Bătăi de cap
Chiar dacă numărul total de medici din România a crescut în ultimii ani, din ce în ce mai mulți tineri fiind atrași de acest domeniu, exodul către Vest s-a accentuat și el după 2007.
Grafic stânga
Raportat la populație, România are mai puține paturi de spital decât Germania, dar stă mai bine decât Franța sau Polonia.
Notă: Informațiile sunt valabile pentru anul 2015. Au fost selectate doar 10 din cele 28 de țări din UE.
Sursa: Eurostat
Grafic dreapta
La nivel comunitar, Polonia are cei mai puțini medici raportat la numărul de locuitori.
*date valabile pentru 2013
Notă: Informațiile sunt valabile pentru anul 2015. Au fost selectate doar 10 din cele 28 de țări din UE.
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…
România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…
Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…
Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…
Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…
Acest website folosește cookies