Ştiri

Incendiu puternic la rafinăria Petromidia – VIDEO

ISU Dobrogea a anunţat miercuri după-amiază un incendiu la rafinăria Petromidia. Conform ISU, către Petromidia se deplasează mai multe achipaje de intervenţie.

UPDATE. Petromidia a precizat că incendiul s-a produs „în instalația de Hidrocracare Blândă (MHC), la finalul unor lucrări de mentenanță specifice”.

Angajații instalației au raportat incidentul către serviciul intern de situații de urgență și către dispeceratul rafinăriei, care, la rândul ei, a informat autoritățile.

Nu există victime. Toți angajații instalației, dar și din celelalte secții ale rafinăriei au fost evacuați, precizeaz compania.

Până la sosirea autospecialelor ISU, primele intervenții au fost realizate de pompierii rafinăriei Petromidia, care au reușit să limiteze impactul.

„În colaborare cu autoritățile, depunem toate eforturile pentru stingerea incendiului și remedierea situației”, precizează compania.

UPDATE. ”Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, la instalaţia de distilare a motorinei, iar pentru gestionarea cu eficienţă a misiunii de stingere, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Totodată, la nivelul judeţului Constanţa a fost crescută capacitatea operaţională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere”, anunţă IGSU.

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, din ordinul inspectorului general al IGSU, forţele  din teren vor fi suplimentate cu 9 autospeciale de stingere, respectiv 2 din judeţul Călăraşi, 2 din judeţul Ialomiţa, 1 din judeţul Tulcea şi 4 de la ISU BIF.

“Intervenim la acest moment cu nouă autospeciale de stingere, cinci ambulanţe SMURD, trei ambulanţe din cadrul SAJ, două autoscări. A fost activat Planul Roşu. Ne vin în sprijin alte cinci autospecialele de la Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea”, a declarat Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Ea a menţionat că incendiul se manifestă cu degajări mari de fum.

“La nivelul judeţului Constanţa a fost crescută capacitatea operaţională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere”, a precizat Ana Maria Stoica.

Fumul de la Rafinăria Petromidia poate fi văzut şi de pe plajele din Mamaia şi Năvodari.

Localnicii vorbesc despre faptul că a fost auzită o explozie.

”Un incendiu a izbucnit la Rafinăria Petromidia, miercuri după amiază, iar pompierii se deplasează la faţa locului. Deocamdată nu sunt cunoscute alte informaţii despre ce s-a petrecut la Rafinăria Petromidia”, transmite ISU.

O altă explozie urmată de incendiu a avut loc în 2021 la Rafinăria Petromidia din Năvodari, operată de Rompetrol. La acel moment, explozia la instalația de producere a motorinei, urmată de un incendiu stins după aproape trei ore, s-a soldat cu moartea unui angajat și rănirea altor patru.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies