Ştiri

În calitate de membru UE, România a primit cu aproape 45 miliarde euro mai mult decât a contribuit la bugetul Uniunii

România a primit, în cei 15 ani care au trecut de la aderarea la UE, în 2007, cu 44,7 miliarde de euro mai mult decât a contribuit la bugetul Uniunii Europene, relevă datele analizate de Profit.ro.

Sumele primite de la bugetul UE au ajuns, la finalul lunii decembrie a anului trecut, la 68,75 miliarde de euro, în timp ce contribuţia cumulată pentru această perioadă este de 24 miliarde de euro. Această sumă reprezintă fonduri accesate de România prin bugetele multianuale ale UE.

La acestea se adaugă alte 2 miliarde de euro prin NextGenerationEU (2021-2023), din care 1,85 miliarde de euro este suma încasată în decembrie anul trecut ca avans din granturile aferente PNRR, iar 123 milioane de euro reprezintă asistenţă de redresare pentru coeziune (ReactEU), relevă date analizate de Profit.ro.

Fondurile europene au reprezentat în aceşti 15 ani una dintre sursele importante de finanţare pentru proiecte derulate de autorităţi, locale sau centrale, dar şi de mediul privat.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

3 minute ago

Peste jumătate dintre părinţii plecaţi la muncă în străinătate nu vor petrece sărbătorile alături de copiii lor rămaşi în România

Peste jumătate dintre părinţii care au plecat din România pentru a munci în străinătate nu…

41 de minute ago

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot de la Alegerile Europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de…

2 ore ago

Garanti BBVA lansează un chatbot care utilizează tehnologia GPT

Garanti BBVA lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și…

2 ore ago

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

3 ore ago

Ce program vor avea magazinele Lidl din România de Paște

Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…

3 ore ago

Acest website folosește cookies