Ştiri

Hotelul New Montana, bilanț pozitiv după ce a fost preluat de Alexandrion Group

Primul bilanț, după preluarea Hotelului New Montana de către Alexandrion Group, este unul pozitiv. Cifra de afaceri a hotelului a crescut în anul 2018 cu 23% față de anul precedent, iar profitabilitatea s-a mărit și ea cu 22 de procente, anunță compania într-un comunicat de presă remis NewMoney.

„Alexandrion Group a preluat Hotelul New Montana având o strategie clară de dezvoltare a acestuia și propunându-și să redefinească eticheta ospitalității. Scopul nostru este ca experienţele oferite de New Montana clienţilor săi să se alinieze experiențelor excepţionale oferite de Alexandrion Group consumatorilor săi.”, a declarat Stelios Savva, CEO al Alexandrion Group.

În 2018, cifra de afaceri a fost în creștere cu 23% față de anul precedent, ceea ce se traduce într-o creștere cu peste 7.000 a numărului de turiști cazați în Hotelul New Montana în 2018 comparativ cu 2017.

“Anul 2018 a fost un an în care am stabilit o nouă strategie de vânzări, iar rezultatele s-au văzut imediat. Ne așteptăm la o creștere și mai mare pentru 2019.”, a declarat Gabriela Boşcu, Tourism Sales Director al Alexandrion Group.

“Această evolutie a cifrei de afaceri a fost susținută de o echipă managerială formată din profesioniști cu experiență în domeniul ospitalității.  În timpul care s-a scurs de la momentul preluării, ne-am străduit să transformăm  New Montana într-unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Sinaia pentru servicii la cele mai înalte standarde. Clienții sunt întotdeauna prioritatea noastră.”, a declarat Simona Preda, General Manager New Montana Hotel.

NewMoney

Recent Posts

Ciolacu: România se dezvoltă economic. Salariul mediu a depăşit 1.000 de euro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că guvernanții au reușit să dezvolte România printr-o viziune bazată…

3 ore ago

Comisia Europeană estimează o creștere a PIB în 2024 de 1% în UE

Conform previziunilor din primăvară ale Comisiei Europene, creșterea PIB-ului în 2024 ar urma să fie de 1,0…

4 ore ago

Salina Praid îşi sistează temporar activitatea

Salina Praid îşi sistează temporar activitatea, atât de extracţie, cât şi de vizitare, după apariţia…

4 ore ago

România Atractivă, o nouă platformă de promovare a turismului cultural

Turiştii români şi străini pot descoperi, începând de miercuri, noi destinaţii de călătorie în ţara…

5 ore ago

Premierul slovac Robert Fico, victima unei tentative de asasinat (VIDEO)

UPDATE 18.17. Potrivit canalului Joj TV, Robert Fico a fost împușcat de un bărbat de 71…

5 ore ago

RAD ART FAIR 2024 se deschide pe 16 mai la Hotel CARO – Parteneriat

RAD ART FAIR, cel mai important eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România se…

5 ore ago

Acest website folosește cookies