Ştiri

Guvernul anunță măsuri noi pentru alegerile locale. Ce vor trebui să facă alegătorii

Raed Arafat a anunțat măsuri suplimentare pentru alegerile locale de la sfârșitul lunii.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a anunţat că, în ceea ce priveşte alegerile locale, în ziua votului a fost adăugată prevederea ca alegătorii să îşi dezinfecte mâinile, la intrarea şi la ieşirea din secţiile de vot. El a adăugat că a fost introdusă şi „permisiunea de a se desfăşura nu numai mitinguri electorale, dar şi demonstraţii, în limita de 100 de persoane maximum şi respectând măsurile stabilite de igienă”.

„Da, domnule premier, s-a votat prin hotărârea 45 din 2020 propunerea către Guvern a măsurilor care să fie luate în timpul campaniei electorale şi în ziua votului. Aici subliniez aspecte precum permisiunea de a se desfăşura nu numai mitinguri electorale, dar şi demonstraţii, în limita de 100 de persoane maximum şi respectând măsurile stabilite de igienă. Iar la secţiile de vot s-a adăugat, pe lângă măsurile de port mască şi distanţare, s-a adăugat şi obligativitatea alegătorilor, la intrarea şi la ieşirea din secţiile de vot, de a dezinfecta mâinile în secţia respectivă”, a declarat Raed Arafat, la începutul şedinţei de luni a Guvernului.

Şeful DSU a adăugat că a fost introdusă o măsură pentru ca cei care au carte de identitate să introducă personal cartea „în fanta de la tabletă sau aparatul care o citeşte”.

„S-a mai introdus o modificare, de fapt o clarificare la solicitarea colegilor de la STS, în sensul în care cei care au carte de identitate vor introduce ei personal cartea în fanta de la tabletă sau aparatul care o citeşte. Cei care au buletine vechi, pentru că mai există persoane care au buletine vechi, vor fi prelucrate manual cu dezinfectarea mâinilor lucrătorului şi cel care preia buletinul”, a explicat Arafat.

Cum vor vota pacienții bolnavi de COVID-19

Premierul Ludovic Orban a precizat că ordinul comun va trebui să clarifice procedura folosirii urnei mobile pentru pacienţii bolnavi de COVID. Şeful Executivului a mai spus că este bună ideea ca întâi urna mobilă să meargă la alegătorii care au nevoie de ea, dar nu sunt bolnavi de coronavirus şi apoi la cei infectaţi cu noul virus sau la contacţii acestora.

„În ordinul comun va trebui clarificată procedura pentru cei care sunt bolnavi de COVID sau sunt izolaţi la domiciliu trebuie foarte clară procedura de solicitare a urnei mobile. Pentru că urna mobilă trebuie să le asigure dreptul de vot fie celor izolaţi la domiciliu ca fiind infectaţi, fie sunt carantinaţi pentru că sunt în ancheta epidemiologică ca persoane de contact. Trebuie să le asigurăm solicitarea dreptului de vot. Am văzut că e foarte bună ideea întâi să se ducă urna mobilă la cazurile care necesită deplasarea urnei mobile non-COVID şi abia după aia să se ducă la cei care fie sunt afectaţi, fie persoane de contact”, a afirmat Ludovic Orban.

Raed Arafat că au fost scoase sporturile de contact din lista sporturilor care sunt limitate.

„Măsurile celelalte au rămas cele pe care le cunoaştem. Au fost scoase sporturile de contact din partea sporturilor care sunt limitate. Deci la acest moment nu mai figurează sporturile de contact”, a spus secretarul de stat din MS.

Prim-ministrul a adăugat că a avut o solicitare din partea HoReCa privind organizarea de traininguri sau workshopuri.

„Aici am avut o solicitare din partea HoReCa. Aici după părerea mea este acoperit. Adică şi ei organizează evenimente – traininguri, spectacole în hoteluri şi să li se aplice şi lor aceleaşi reguli ca la teatre şi cinematografe, adică să poată să organizeze evenimente”, a subliniat Orban.

La rândul său, Raed Arafat a explicată că, în cazul în care „se organizează un seminar sau un workshop există reguli şi pot să organizeze acest lucru în aceleaşi condiţii”.

„Deci nu există nicio interdicţie, respectând regulile de organizare a workshopurilor şi seminariilor”, a conchis Arafat.

NewMoney

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

5 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

5 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

5 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

6 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

6 ore ago

Acest website folosește cookies