Ştiri

Germania se opune ferm reînarmării Europei cu rachete nucleare cu rază medie de acţiune

Germania se va opune ferm instalării unor rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Europa, în cazul în care Tratatul INF încheiat în timpul Războiului Rece ar fi abandonat, a declarat pentru agenţia germană de presă DPA ministrul german de Externe Heiko Maas, relatează Reuters, potrivit News.ro.

”Europa nu trebuie, în niciun caz, să devină teatrul unei dezbateri pe tema reînarmării”, a declarat Heiko Maas DPA într-un interviu publicat miercuri.

Staţionarea unor rachete cu rază medie de acţiune se va lovi de o mare rezistenţă în Germania”, a subliniat şeful diplomaţiei germane.

Statele Unite au ameninţat că se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat în 1987 de către preşedinţii american Ronald Reagan şi sovietic Mihail Gorbaciov, în cadrul unei desfiinţări a aresenalelor americano-ruse, relatează News.ro.

Tratatul INF interzice Moscovei şi Washingtonului să desfăşoare rachete terestre cu rază scurtă şi medie de acţiune în Europa.

Rusia şi-a anunţat intenţia de a desfăşura rachete nucleare în Europa, după ce Statele Unite au anunţat că intenţionează să denunţe acest tratat.

”Reînarmarea nucleară este foarte cert răspunsul greşit”, a declarat Heiko Maas pentru DPA.

NewMoney

Recent Posts

Garanti BBVA a înregistat în 2023 cel mai mare profit de când este pe piața din România

Garanti BBVA România a înregistrat în 2023 un profit net de 177 milioane lei și…

18 minute ago

Înmatriculările de autoturisme verzi au crescut cu 46,8%, în aprilie

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2%…

o oră ago

Carea a fost cea mai mare despăgubire achitată în baza asigurărilor de locuințe

Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de către o companie Membră UNSAR, în baza…

2 ore ago

Jumătate din fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Care sunt consecințele și cum pot fi prevenite?

Frauda, corupția, spălarea de bani, comportamente anticoncurențiale sau lipsa protecției datelor sunt doar câteva dintre…

2 ore ago

One United Properties înregistrează un profit brut de 183,8 milioane de lei, în primele trei luni ale anului 2024

One United Properties înregistrează o cifră de afaceri consolidată de 419 milioane de lei în…

2 ore ago

Ce trebuie să știi atunci când vrei să-ți schimbi ochelarii de vedere? (P)

Alegerea unei noi perechi de ochelari de vedere poate fi o decizie importantă în viața…

2 ore ago

Acest website folosește cookies