Ştiri

Francezii de la Immochan încep un nou proiect de locuințe la Satu Mare

 

Immochan, divizia imobiliară a grupului francez Auchan, a cumpărat un teren de 7 hectare la Satu Mare, unde vrea să facă o extensie a centrului comercial Auchan deja existent, dar și un cartier rezidențial.

”Am cumpărat săptămâna trecută cu 1,5 milioane de euro un teren de 7 hectare, pe care vom face o extensie de 10.000 de metri pătrați a centrului comercial existent, care are în prezent 7.000 de metri pătrați. Sperăm să deschidem extensia până la finalul anului viitor, iar în 2019-2020 să începem și proiectul rezidențial”, a spus Tatian Diaconu (foto), directorul general al Immochan. Acesta ar fi cel de-al doilea proiect de locuințe demarat de Immochan pe piața locală, după cel care face parte din proiectul mixt pe care compania l-a ridicat la Brașov pe fosta platformă industrială Tractorul și care cuprinde în acest moment retail, rezidențial și birouri

Revenind la Satu Mare, și dezvoltatorul NEPI Rockcastle a anunțat anul acesta că începe construcția unui centrul comercial în oraș, investiție estimată la 40 de milioane de euro. În Satu Mare, oraș care are circa 100.000 de locuitori, mai există alte centre comerciale, precum Satu Mare Shopping Plaza, dezvoltat de familia Bud, respectiv Ankora Mix&Fun (fost Grand Mall), al companiei Metecom.

Proiectul fanion al dezvoltatorului francez Immochan se află la Brașov, unde compania a ridicat un centru comercial, Coresi Shopping Resort, pe fosta platformă industrială Tractorul. Dincolo de acest mall, compania a început pe același teren un proiect rezidențial dezvoltat în parteneriat cu Avantgarden Immo Invest, companie administrată de Daniela Kasper. Terenul permite construcția a circa 3.000 de apartamente, iar în momentul de față sunt în lucru 26 de blocuri cu circa 1.400 de apartamente.

Totodată, dezvoltatorul francez a cumpărat anul acesta ansamblul de birouri Coresi Business Park din Brașov, cu o suprafață închiriabilă de 40.000 de metri pătrați și în care își au biroul companii precum IBM, Raiffeisen Bank sau Tata Technologies.


Sursă foto: Immochan

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Dogwifhat s-a prăbușit. O nouă monedă meme strânge 300.000 USD în prevânzare (P)

Dogwifhat (WIF), moneda meme care continuă să stârnească un val de conversații în comunitatea crypto,…

o zi ago

Din 13 mai, o nouã ediţie Tezaur: dobânzi neimpozabile de pânã la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi…

o zi ago

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de ANPC, iar la 71 de tone au fost găsite nereguli

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de comisarii…

o zi ago

Grupul Mol a înregistrat un profit de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%

Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane…

o zi ago

Freshful by eMAG: peste 123.000 de ouă și 4.600 de cozonaci și pască au fost comandate anul acesta de Paște

Pregătirile pentru Paște au fost făcute online, iar Freshful by eMAG, primul hypermarket 100% online,…

o zi ago

„Străzi deschise – Promenadă urbană”: Strada Pajurei din Sectorul 1 va fi deschisă pietonilor în weekendul 11-12 mai

Strada Pajurei, între strada Presei şi strada Făurei, va fi liberă de maşini şi deschisă…

o zi ago

Acest website folosește cookies