Ştiri

Finala Ligii Campionilor ar putea avea loc în Portugalia

Marcelo Rebelo de Sousa, preşedintele Portugaliei, a lăsat să se înţeleagă că ultimele etape ale Ligii Campionilor din acest an ar putea avea loc pe pământ portughez, informează marca.com.

În ultima perioadă, au circulat informaţii potrivit cărora Portugalia ar putea găzdui meciurile de la faza sferturilor de finală la finală, în august, pentru a finaliza competiţia din acest sezon.

„Am senzaţia că putem avea veşti bune în ceea ce priveşte fotbalul internaţional în Portugalia, în august”, a spus Rebelo de Sousa.

Prima ligă portugheză urmează să se reia miercuri, dar preşedintele a precizat că autorităţile nu se vor grăbi să-i readucă pe fani pe stadioane.

„Nu ne vom grăbi cu nimic, nu vrem să vedem un progres şi apoi un regres”, a menţionat el.

Înaintea pandemiei de coronavirus, finala Ligii Campionilor din acest an a fost programată să se joace pe Stadionul Olimpic Ataturk din Istanbul, Turcia.

Din Liga Campionilor mai sunt de jucat patru meciuri din optimile de finală, sferturile de finală, semifinalele şi finala. UEFA plănuieşte să reia în august competiţa întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, iar meciurile de la sferturi la finală să se dispute într-un singur oraş, într-o singură manşă. Oraşul ales ar putea fi Lisabona, dar sunt luate în considerare şi Madrid şi Munchen.

O decizie va fi luată în Comitetul Executiv al UEFA din 17 iunie.

NewMoney

Recent Posts

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

4 minute ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

15 minute ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

53 de minute ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

o oră ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

o oră ago

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

2 zile ago

Acest website folosește cookies