Ştiri

Evoluţia cazurilor de COVID-19 în ţările vecine României

Numărul persoanelor din Bulgaria confirmate cu COVID-19 a ajuns vineri la 457, în creştere cu 35 faţă de ziua anterioară, a anunţat celula guvernamentală de criză de la Sofia. Întrte timp, Ungaria se află în faza transmiterii comunitare a virusului, prin contacte personale. 

În spitalele bulgare sunt internaţi 189 pacienţi cu COVID-19, dintre care 18 se află la terapie intensivă. Un număr de 25 de pacienţi sunt vindecaţi complet, informează novinite.com, citat de Agerpres.

Potrivit website-ului koronavirus.gov.hu, citat de MTI, în Ungaria numărul cazurilor confirmate de contaminare cu SARS-CoV-2 creşte gradual, ajungând vineri dimineaţă la 623. Numărul persoanelor decedate este de 26, majoritatea fiind pacienţi cu alte morbidităţi.

Autorităţile medicale ungare au efectuat până în prezent 17.769 de teste. Numărul celor care poartă şi transmit virusul SARS-CoV-2 ar putea fi semnificativ mai mare decât numărul cazurilor confirmate, menţionează koronavirus.gov.hu. Cele mai multe cazuri au fost raportate la Budapesta (261) şi în judeţul Pesta din centrul Ungariei (124), iar cele mai puţine, trei, în judeţul Heves din nordul ţării.

Chişinăul, cea mai afectată localitate de COVID-19 din Republica Moldova

Potrivit Radio Chişinău, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus continuă să crească în Republica Moldova. Datele prezentate online de Ministerul Sănătăţii arată că municipiul Chişinău continuă să fie cea mai afectată localitate de COVID-19 din Republica Moldova.

Astfel, 199 din cele 505 de cazuri de îmbolnăvire confirmate până acum sunt din Chişinău (39%), urmat de raioanele Soroca, unde au fost diagnosticate infectate cu noul tip de coronavirus 71 de persoane (14%), şi Ştefan-Vodă, cu 57 de cazuri (11%). În regiunea transnistreană s-au înregistrat 32 de cazuri confirmate (6%).

Testări limitate în Serbia

Conform site-ului covid19.rs, până joi seară, numărul de persoane testate pozitiv cu SARS-CoV-2 în Serbia era de 1.171. Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad testase până joi la prânz 5.008 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi prezenţa simptomelor de infectare a tractului respirator). Începând de la 1 aprilie în Serbia au fost testate 637 persoane, dintre care 111 pozitiv.

Centrul de sănătate publică al Ministerului Sănătăţii ucrainean a anunţat că în Ucraina numărul cazurilor confirmate de COVID-19 era vineri dimineaţă de 804, dintre care 20 fatale, relatează site-ul ukrinform.net. În total, 13 pacienţi s-au vindecat. Cele mai multe cazuri sunt la Kiev (160), regiunile Cernăuţi (143), Ternopil (106) şi Ivano-Frankovsk (74). Laboratorul Centrului de sănătate publică de la Kiev şi laboratoarele regionale au efectuat 3.834 de teste.

Elena Marinescu

Recent Posts

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

24 de minute ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

2 ore ago

Peste jumătate dintre părinţii plecaţi la muncă în străinătate nu vor petrece sărbătorile alături de copiii lor rămaşi în România

Peste jumătate dintre părinţii care au plecat din România pentru a munci în străinătate nu…

2 ore ago

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot de la Alegerile Europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de…

3 ore ago

Garanti BBVA lansează un chatbot care utilizează tehnologia GPT

Garanti BBVA lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și…

4 ore ago

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

4 ore ago

Acest website folosește cookies