Ştiri

Eurostat: România, printre țările UE care au consemnat o creștere importantă a prețurilor producției industriale, în octombrie

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut cu 31,2% în Uniunea Europeană (UE) şi cu 30,8% în zona euro, în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2021, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au urcat în majoritatea statelor membre UE în ritm anual, iar cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Ungaria (68%), Slovacia (59,3%), Letonia (57,9%), Bulgaria (55,5%) şi România (53,8%). Singura excepţie a fost Irlanda, cu un declin de 17,2%.

Eurostat precizează că în octombrie preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de un avans de 67% al preţurilor la energie, de o creştere de 17,1% a preţurilor bunurilor de folosinţă imediată şi de 10,1% a preţurilor bunurilor de folosinţă îndelungată.

În octombrie, comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 2,9% în zona euro şi de 2,5% în Uniunea Europeană, după un avans de 1,6% în zona euro şi de 1,4% Uniunea Europeană, în septembrie.

Cele mai semnificative creşteri ale preţurilor produselor care ies pe porţile fabricilor au fost înregistrate în Grecia (9,6%), Ungaria (6,2%) şi Belgia (2,8%), iar cel mai semnificativ declin în Irlanda (minus 32,5%), Bulgaria (minus 8,8%) şi Danemarca (minus 5,5%). România a raportat un avans de 2,6% în octombrie, după un declin de 0,7% în septembrie.

Preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în primul rând de preţurile la energie, care au scăzut cu 6,6%, în timp ce preţurile la bunurile de intermediare au înregistrat un avans de 0,3%, iar preţurile bunurilor de folosinţă îndelungată au crescut cu 0,5%.

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

4 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

4 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

5 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

5 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

5 ore ago

Acest website folosește cookies