Ştiri

Estimări sumbre privind efectele lockdown-ului anti-COVID asupra economiilor ţărilor UE

Uniunea Europeană se va confruntă cu o creștere a numărului de falimente și al creditelor neperformante, după ce redresarea post-pandemie începe să se consolideze și guvernele încep să retragă schemele de stat care au păstrat multe firme pe linia de plutire, indică un document UE consultat de Reuters.

Comisia Europeană consideră că datorită măsurilor de lichiditate la nivel național, de aproape 2.300 miliarde de euro, guvernele din zona euro au reușit până acum să evite creșterea insolvențelor. Fără un astfel de ajutor și a noilor împrumuturi de la bănci, aproape un sfert dintre companiile UE ar fi avut probleme de lichidități până la finalul lui 2020, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată în document.

Odată ce măsurile de sprijin fără precedent expiră, un număr de afaceri nu-și vor putea probabil achita datoriile, ceea ce va duce la creșterea creditelor neperformante și a falimentelor„, conform materialului consultat de Reuters.

Aproape jumătate dintre firmele care ar fi avut probleme de lichidități în 2020 din cauza pandemiei se confruntau deja cu un risc ridicat de faliment înaintea crizei, și acum sunt păstrate pe linia de plutire doar cu ajutorul guvernelor. Prin urmare, există temeri privind solvabilitatea lor după criză, se arată în documentul citat de ziare.com.

Soluţii, în atenţia Eurogrupului

Eurogrupul (miniștrii de Finanțe din zona euro) va discuta luni cum să gestioneze situația firmelor cu probleme după încetarea sprijinului de stat și care sunt cele mai bune moduri de a identifica, cu ajutorul investitorilor din sectorul privat, care companii sunt viabile și pot supraviețui.

Există un acord deplin că sprijinul fiscal trebuie să fie menținut un timp. Dar există și recunoașterea faptului că va fi necesară o tranziție graduală către un suport mai bine orientat„, a declarat pentru Reuters un oficial din zona euro implicat în pregătirile pentru reuniunea de luni.

În trimestrul trei din 2020, împrumuturile băncilor din zona euro sub moratoriu au totalizat 587 miliarde de euro, din care aproximativ 60% erau credite ale companiilor. În trimestrul doi din 2020, procentul creditelor neperformante din totalul împrumuturilor era de 5,23%.

Per ansamblu, nivelul creditelor neperformante ar urmă să crească în UE, deși magnitudinea și momentul acestei creșteri rămâne nesigur. Din fericire, nivelul solid al capitalului băncilor, comparativ cu criză financiară din deceniul trecut, ar trebui să le ajute să absoarbă șocul mai bine de dată această„, se arată în documentul CE.

Elena Marinescu

Recent Posts

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

44 de minute ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

6 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

6 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

7 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

7 ore ago

Acest website folosește cookies