Ştiri

ESSA caută să angajeze peste 200 de persoane din categorii de vârstă defavorizate

ESSA Group, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară, a dezvoltat o campanie de integrare în muncă pentru persoanele trecute de 45 de ani, la nivel național.

”Într-un context în care retailul alimentar modern se dezvoltă mult mai repede decât alte domenii, apare o nevoie stringentă în a găsi numărul necesar de persoane potrivite. În ultimii ani, noi am identificat o categorie de vârstă vulnerabilă, ignorată de angajatori și anume persoanele care au peste 45 de ani. Suntem încrezători că tot mai mulți seniori vor aplica pentru un loc de munca la noi, cu atât mai mult cu cât avem pregătite programe speciale care să-i ajute să se adapteze într-un timp foarte scurt”, declară Eugen Saulea (foto), fondatorul ESSA Group, un business de 15 milioane de euro anul trecut.

Toate studiile de specialitate arată că vârsta este unul dintre principalele motive pentru care un angajator acceptă sau respinge un candidat. Iar pentru cei care au împlinit deja 45 de ani, refuzul are la bază, de cele mai multe ori, nivelul lor de digitalizare și o rezistență mai scăzută la stres prin comparație cu persoanele tinere.

Un avantaj pentru angajatorii care au angajat persoane din categorii considerate vulnerabile a venit anul acesta și din partea statului. Este vorba despre OUG 220 intrată în vigoare la finalul lui 2020, cu aplicabilitate în 2021, potrivit căreia companiile care, între 1 ianuarie și 1 septembrie, au încadrat în muncă pe perioadă nedeterminată persoane de peste 50 de ani ce și-au pierdut locul de muncă din motive neimputabile lor în perioada stării de urgenţă sau de alertă, primesc lunar, timp de un an, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

În cazul ESSA printre activitățile vizate, cele mai multe locuri de muncă sunt pentru lucrători comerciali, casieri și pickeri. Compania lui Eugen Saulea are deja parteneriate pe termen lung cu mai multe rețele de tip hypermarket, supermarket și cash&carry din țară și asigură servicii în aproape 2.500 de puncte de vânzare.

”De multe ori, totul gravitează în jurul ideii că >, când, de fapt, foarte mulți dintre angajatori resping din start ideea de a angaja seniori, invocând diferite motive. Este adevărat că digitalizarea joacă un rol important, însă este bine de știut că persoanele din categoriile vulnerabile se pot adapta ușor într-o echipă dacă sunt ajutate și li se acordă încredere”, mai spune Eugen Saulea.

ESSA și-a extins în ultimul timp lanțul de servicii și dincolo de plasarea de personal, în sensul că asigură un serviciu complex ce include identificarea celor mai talentate persoane, atragerea acestora în organizație și plasarea în cadrul comenzilor partenerilor săi, în funcție de solicitările acestora. Mai mult, compania măsoară zilnic atât satisfacția angajatului la locul de muncă, precum și pe cea a beneficiarului de servicii.

NewMoney

Recent Posts

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

39 de minute ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

6 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

6 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

7 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

7 ore ago

Acest website folosește cookies