Ştiri

DNA anunță că are înregistrate peste 1.000 de dosare penale, de la începutul anului și până în prezent

Procurorul-şef al DNA, Crin Nicu Bologa, a declarat că, de la începutul anului şi până în prezent, au fost înregistrate peste 1.000 de dosare penale, dintre care 33 au ajuns la instanţe. Au mai fost înregistrate 723 de sesizări de la cetăţeni şi 371 de sesizări din oficiu ale procurorilor. ”Numărul de sesizări şi denunţuri de la cetăţeni arată o creştere a încrederii în DNA şi în misiunea acestei instituţii”, a afirmat Bologa.

Procurorul-şef al DNA, Crin Nicu Bologa, a declarat, joi, că din funcţia pe care o deţine a reuşit să completeze funcţiile care erau vacante şi a arătat că cetăţenii au o mare încredere în Direcţia Naţională Anticorupţie.

”În aceste trei luni de mandat, din funcţia de procuror – şef al Direcţiei, am reuşit să completăm funcţiile de conducere vacante prin numiri şi delegări în funcţie, astfel încţt acum sunt ocupate atât funcţiile de procuror – şef adjunct, cât şi cele de procurori- şefi ai Seciilor. De asemenea, avem cazuri de procurori cu funcţii de execuţie care au venit şi care doresc să lucreze în DNA. Aceste aspecte precum şi numărul de sesizări şi denunţuri de la cetăţeni, arată o creştere a încrederii în  DNA  şi în misiunea acestei instituţii. În cursul anului 2020, DNA a înregistrat peste 1.000 de dosare penale şi au fost trimise la instanţe 33 de dosare”, a declarat Bologa.

Numărul sesizărilor de la cetăţeni a crescut

”Îmbucurător este creşterea numărului de sesizări, după ce începând cu anul 2015, numărul acestora s-a redus. Astfel DNA a înregistrat un număr de 723 sesizări de la cetăţeni, faţă de 50-58 de sesizări în anul 2019. În anul 2020 avem un număr de 371 de sesizări din oficiu ale procurorilor, faţă de 87 în aceeaşi perioadă a anului 2019”, a mai spus procurorul – şef al DNA.

Bologa a mai afirmat că procurorii au continuat lupta împotriva corupţiei şi în starea de urgenţă, dar şi acum, în starea de alertă.

”Şi în perioada stării de urgenţă, procurorii şi alte categorii ale Direcţiei, a continuat şi împotriva corupţiei, dar s-a ocupat şi de pregătirea profesională şi aş exemplifica aici două seminarii organizate de către Ambasada SUA. În concluzie, vă asigurăm că procurorii din DNA îşi fac datoria şi în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, desigur, în limitele impuse de aceste situaţii, în vederea preîntâmpinării apariţiei unor noi cazuri de îmbolnăviri. Săvârşirea unor infracţiuni de corupţie este un lucru grav, săvârşirea unei infracţiuni de corupţie în timpul unei pandemii este şi mai grav şi pericolos pentru sănătatea acestei societăţi”, a mai spus Bologa.

NewMoney

Recent Posts

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

27 de minute ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

o oră ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

2 ore ago

Meme AI suferă o corecție de 30%. Investitorii se îndreaptă către WienerAI (P)

Moneda meme inspirată de Elon Musk, Meme AI, a înregistrat o scădere abruptă de aproximativ…

3 ore ago

Cartel Alfa cere amânarea discuţiilor cu UE despre noua lege a salarizării

Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu "negociată" cu…

3 ore ago

Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Vladimir Putin a depus marţi jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse,…

3 ore ago

Acest website folosește cookies