Ştiri

Directorii din construcții se așteaptă o scădere a numărului de angajaţi în perioada următoare

Directorii firmelor din România se aşteaptă la o scădere moderată a activităţii şi a numărului de angajaţi în construcţii, până în decembrie, dar şi o creştere moderată a preţurilor, potrivit datelor publicate luni de INS.

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii unui indicator statistic. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

În industria prelucrătoare, managerii preconizează, pentru următoarele trei luni, o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +6%).

„Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se va înregistra tendinţă de creştere (sold conjunctural +36%), în timp ce pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra scădere (sold conjunctural -20%)”, se arată în comunicat.

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +8%).

În activitatea de construcţii, managerii estimează, pentru următoarele trei luni, o scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -15%).

Managerii estimează, de asemenea, o scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -10%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +9%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii aşteaptă, pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +13%).

„Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +12%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +18%)”, se arată în comunicat.

Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +24%).

Cifra de afaceri din zona serviciilor, potrivit estimărilor managerilor, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +9%).

„În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +4%)”, se arată în comunicat.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

29 de minute ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

6 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

6 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

6 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

7 ore ago

Acest website folosește cookies