Ştiri

Dezvoltatorul Impact cumpără un teren de peste 5 hectare de la familia Nusco

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor a semnat o scrisoare de intenție pentru achiziția unui teren de 55.000 de metri pătrați de la familia italiană Nusco în zona centrului comercial Promenada din nordul Capitalei. Impact vrea să construiască un ansamblu rezidențial pe terenul pe care ar urma să îl cumpere.

Impact a mai cumpărat în vara acestui an un teren de 22.982 de metri pătrați pe Strada  Clăbucet din București, în apropiere de zona 1 Mai, pentru aproape 10,6 milioane de euro. Vânzătorul este compania Bluerose Ro Corporation, controlată de Rosebud Real Estate și BlueHouse Capital.

Înfiinţat în 1991, Impact Developer & Contractor a ridicat 16 ansambluri rezidenţiale, cu peste 400.000 de metri pătrați construiţi şi peste 4.000 de unităţi livrate la nivel naţional. Compania este și primul dezvoltator imobiliar listat la bursă, în 1996, iar proiectul de referință este ansamblul rezidențial Greenfield din nordul Bucureștiului. Principalul acționar al Impact este Gheorghe Iaciu.

Impact a raportat în primele șase luni ale acestui an venituri de peste 15 milioane de euro și un profit de circa 2,7 milioane de euro.


Sursă foto: Greenfield

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

24 de minute ago

Ce program vor avea magazinele Lidl din România de Paște

Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…

58 de minute ago

Ștefan Mandachi și Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator

Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan…

o oră ago

RoGBC: Valoarea caselor verzi se apropie de trei miliarde de euro

Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut…

2 ore ago

Investimental lansează PIES, o premieră pentru piața de capital din România

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță lansarea PIES,…

2 ore ago

eMAG lansează Hair & Make-up Shop

eMAG lansează un nou shop-in-shop dedicat produselor pentru rutina de îngrijire a părului și machiaj:…

2 ore ago

Acest website folosește cookies