Ştiri

Deloitte: România este a doua ţară în regiune din perspectiva potenţialului de energie verde

România ocupă locul al doilea în regiune, după Polonia, din punct de vedere al potenţialului de producere a energiei verzi, dar trebuie să accelereze tranziţia cu ajutorul mecanismelor de finanţare, a declarat, luni, într-o videoconferinţă de specialitate, Alexandru Reff, country managing partner al Deloitte România şi Moldova, scrie Agerpres.

„(…) Fundalul pe care se desfăşoară această tranziţie este unul ambiţios şi ofertant pentru noi, România ocupând al doilea loc din perspectiva potenţialului în regiune, după Polonia. Deja în 2022 producţia naţională de energie a venit în proporţie de 43% din surse regenerabile, dintre care 16% eolian şi solar. Dacă raportăm, însă, aceste cifre la ţintele pentru 2030 stabilite prin Planul Naţional integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice, respectiv 55,8% energie regenerabile, din care 35% eolian şi solar, este clar că trebuie să accelerăm tranziţia, în principal cu ajutorul mecanismelor de finanţare din cadrul PNRR şi al Fondului de modernizare, adică în total peste 1,5 miliarde de euro nerambursabil, la care se adaugă, desigur, finanţările bancare şi cele de capital”, a menţionat Reff.

Potrivit consultantului Deloitte, creşterea ponderii energiei verzi reprezintă o prioritate atât pentru ţările care au instituit scheme generoase de sprijin financiar, cât şi pentru companii.

„Energia din surse regenerabile poate juca un rol central atât în cadrul eforturilor de decarbonare şi ar putea contribui decisiv la asigurarea securităţii energetice a României şi a Europei. Este de aceea lesne de înţeles de ce creşterea ponderii energiei verzi este o prioritate atât pentru state care au instituit scheme generoase de sprijin financiar, cât şi pentru companii care văd în reorientare a spre astfel de surse de energie atât o modalitate de atingere ţintelor de sustenabilitate, cât şi o formă de gestionare a unor costuri mari şi impredictibile, gestionare de care poate să depindă însăşi viabilitatea afacerilor respective. De altfel, din studiul realizat anul acesta de Deloitte, cu privire la economia circulară din România, reiese că obţinerea energiei din surse regenerabile conduce detaşat în topul direcţiilor în care companiile investesc în transformarea sustenabilă a afacerilor”, a afirmat Alexandru Reff.

Deloitte România, în parteneriat cu publicaţia Ziarul Financiar, organizează luni videoconferinţa pe tema instrumentelor de finanţare pentru energia verde şi despre cum alegi între Contractele pentru Diferenţă (CfD), Contractele de achiziţie pe termen lung (PPA) şi granturi pentru o afacere solidă.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Criptomonedele în Era Digitală: O analiză a impactului lor asupra economiei globale

În lista celor mai fascinante și disruptive inovații financiare ale acestui secol, o poziție de…

22 de minute ago

eMAG lansează Baby Shop, un nou shop-in-shop dedicat părinților care au copii mici

eMAG lansează Baby Shop, un nou shop-in-shop care simplifică modul în care părinții pot găsi…

57 de minute ago

Brandurile de retail de lux au investit peste 6 miliarde de euro în achiziții imobiliare în 2023

Cea mai nouă ediție a raportului Global Luxury Retail, realizat de Savills, oferă o analiză…

o oră ago

DAN AIR lansează zboruri directe din Bacău către Paris și Dortmund

DAN AIR a lansat oficial orarul de iarnă al zborurilor și introduce noi destinații de…

o oră ago

Cine îl va înlocui pe președintele Iranului, decedat într-un accident de elicopter

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat duminică într-un accident de elicopter, va fi înlocuit de prim-vicepreşedintele…

2 ore ago

Acest website folosește cookies