Piața de fuziuni și achiziții (M&A) s-a ridicat la cel puțin 3,8 miliarde de euro în 2017, reiese dintr-o analiză Deloitte care a luat în calcul valoarea trazacțiilor făcute publice. Dacă ar fi adăugate și tranzacțiile a căror valoare nu a fost anunțată, piața de M&A s-ar ridica la 4-4,6 miliarde de euro, în creștere cu 15% față de 2016.
”Activitatea de M&A a continuat să crească în 2017, dar mai îmbucurător a fost faptul că s-au înregistrat 15 tranzacții cu o valoare cuprinsă între 100 și 500 d e milioane de euro, o performanță record în ultimii zece ani”, a spus Ioana Filipescu, partener Consultanță Fuziuni și Achiziții Deloitte România.
Printre cele mai efervescente segmente s-au numărat real estate-ul, energia, serviciile financiare, TMT (tehnologie, media și telecom) și serviciile medicale.
Circa 20% dintre finanțatori au fost nestrategici, față de 13% în 2016.
”Este un semn foarte bun că fonduri de investiții nespecializate care nu au huburi în România sau în regiune începe să se uite la piața locală. Se creează un efect de tracțiun”, spune Filipescu, referindu-se la Vitruvian Partners (care au intrat în acționariatul Bitdefender) sau la fondul Cerberus (Radisson).
Specialiștii Deloitte se așteaptă ca piața de M&A să se situează tot în jurul cifrei de patru miliarde și în 2018, cel mai de interes segment fiind retailul specializat.
În ceea ce privește particularitățile tranzacțiilor de anul trecut, acestea s-au derulat ceva mai lent, iar antreprenorii care au vândut au mizat pe exclusivități în defavoarea unor procese competitive. ”S-au întâlnit relativ devreme și au stat mult la masa discuțiilor”, a explicat Ioana Filipescu.
Anul trecut au avut loc 105 tranzacții semnificative (de peste cinci milioane de euro), în 60% dintre cazuri valoarea fiind comunicată public.
Cele mai mari tranzacții din 2017 au fost:
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…
România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…
Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…
Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…
Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…
Acest website folosește cookies