Elitele părăsesc Silicon Valley pentru zone precum Texas, Colorado sau Florida. Nu ar trebui să surprindă, este doar apogeul unei ciocniri culturale care mocnește de cel puțin patru ani în chiar inima industriei tech americane.
Pe fondul pandemiei de COVID-19, elitele industriei tech din Silicon Valley – antreprenori, fonduri de investiții, investitori de risc sau business angels, giganți precum Palantir, HP sau Oracle – au început să-și mute sediile din ceea ce este cunoscut drept Bay Arena. Nume precum Elon Musk, Drew Houston, Larry Ellison sau Keith Rabois s-au decis să se stabilească în Austin sau Miami. În Austin există deja un hub tech format de companii precum Apple, Dell, AMD și de multe alte companii sau fonduri de venture capital mai mici și botezat „Silicon Hills“, după faimosul hub californian, notează și CNN.
Unora le poate părea ciudat și neașteptat, dar asistăm, de fapt, la efectul unei ciocniri culturale care clocotea la foc mocnit de ani buni în sectorul tech din cel mai renumit hub tehnologic al lumii, comentează Business Insider. De fapt, datează cel puțin din 2017, când Palmer Luckey (27 de ani), cofondatorul Oculus, a fost concediat de Facebook după ce au apărut știri că ar finanța un grup pro-Trump, candidat la acel moment la președinția Americii. În același an, James Damore, inginer la Google, era concediat după ce a scris și semnat un manifest antidiversitate. Ambele cazuri au scos la iveală o realitate – se îngroșa rândul angajaților tech sătui de cultura din Silicon Valley. Pandemia pare să-i fi eliberat cumva pe cei care erau profund frustrați de această cultură și să le dea imboldul final să plece de aici.
Inițial, părea doar un răspuns la noua realitate marcată de pandemie – munca la distanță. Răspunsul a devenit însă un fenomen – elitele tech părăsesc Silicon Valley, invocând un cocktail de motive – impozite prea mari, reglementare excesivă, cultura liberală etc. Și totul pare să coincidă cu începutul președinției lui Donald Trump.
Palmer Luckey a intrat în conflict deschis cu Facebook, căreia îi vânduse în 2016 Oculus pentru două miliarde de dolari. Potrivit Daily Beast, tânărul Luckey era cel care finanța Nimble America, grupul care, printre altele, a amplasat un panou în Pittsburgh cu fața lui Hillary Clinton pe care scria „Too big to jail“ (prea mare pentru a fi închisă). În martie 2017, Luckey a plecat din Facebook, însă într-un interviu ulterior a clarificat – de fapt, a fost dat afară. O concediere motivată politic, au început mulți să comenteze. În 2018, în cadrul unei audieri în fața Senatului, senatorul Ted Cruz l-a întrebat direct pe fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, dacă plecarea lui Luckey este motivată politic. Zuckerberg a negat.
A fost prima și cea mai vizibilă demonstrație a diferențelor ideologice profunde care se ciocnesc tot mai aprig în Vale. Nu a fost și ultima. A urmat manifestul lui James Damore, de la Google, care s-a răspândit cu viteza vântului în toată Valea. Damore susținea că Google nu ar trebui să aibă ca obiectiv lărgirea diversității rasiale și de gen printre angajații săi, ci pe cea ideologică. Pentru Damore, clivajul de gen dintre femei și bărbați în lumea tech este o chestie ce ține de diferențe biologice, nu este sexism, spune el. Cei mai vexați au fost bărbații albi și conservatori din comunitatea tech din Bay Area. Simultan, comunități online de extremă dreapta au început să facă publice identitățile angajaților Google care se revendicau parte a comunității LGBTQ. Damore a dat în judecată Google, pe motiv că gigantul îi discriminează pe bărbații albi, conservatori (ulterior, a renunțat la proces).
Luckey și Damore au rămas fără loc de muncă. Important era însă că reacțiile față de cele două cazuri au scos la iveală faptul că se formase deja o masă critică de angajați tech în Vale care sunt sătui de cultura înrădăcinată aici. Sau, în formularea lui Steve Kovach de la Business Insider, „bula liberală“ din Silicon Valley se spărsese, iar războiul cultural tocmai începuse.
Așa se face că, la mai bine de trei ani, iată, milionarii și miliardarii din Vale își fac bagajele și iau drumul metropolelor din Texas, Colorado sau Florida. Totul coincide cu al doilea val al pandemiei. Acum ceva timp, cei care erau complet dezamăgiți, frustrați, aproape anulați de cultura liberală a regiunii aveau puține opțiuni. Puteau, evident, să plece, numai că industria tech își păstra rădăcini puternice în Bay Area. Cei care visau o carieră și bani mulți în tech știau că trebuie să accepte chiriile uriașe și orele petrecute în trafic între casă și job.
Când birourile au fost închise și majoritatea companiilor mari, inclusiv cele tehnologice, au trecut la regim de telemuncă, atuul de a fi fizic în Bay Area a pălit brusc. Companii precum Twitter sau Slack le-au permis angajaților să se mute și să lucreze de oriunde vor, fără pretenția de a mai reveni vreodată în birourile din San Francisco, în cazul lor. Altele, precum Facebook, și-au anunțat angajații că pot lucra la distanță de acum pentru totdeauna, cu aprobarea managerului direct.
Palantir și-a mutat deja sediul în Colorado, iar HP și Oracle – în Texas. În mai anul trecut, Alex Karp, chief executive officer (CEO) la Palantir, își anunța dorința de a muta sediul companiei, invocând fără menajamente „monocultura și intoleranța tot mai răspândită“ din industria tech.
De atunci, Joe Lonsdale, investitor de risc, Drew Houston (CEO la Dropbox) sau Elon Musk (Tesla și SpaceX) s-au mutat în Austin, zonă considerată de Lonsdale „mai tolerantă față de diversitatea ideologică“.
Elon Musk s-a decis să plece după un război cu autoritățile californiene pe marginea măsurilor luate în perioada lockdownului. Larry Ellison, cofondatorul Oracle, s-a mutat în Lanai, o insulă din Hawaii pe care o deține aproape în totalitate, iar investitorul Keith Rabois s-a decis să dea taxele mari, spune el, din San Francisco pe soarele din Miami. Unul dintre pionierii exodului este Peter Thiel, cofondatorul PayPal, care în 2018 se muta în Los Angeles, scârbit de cultura liberală din Vale.
Remarcabil este și faptul că Lonsdale, Musk, Rabois și Karp au legătură cu Thiel, iar Ellison este prieten apropiat al lui Musk, figurând și în boardul companiei Tesla. Prin urmare, dacă valul de plecări din epicentrul tehnologic al lumii coincide cu pandemia, exodul ca fenomen larg nu a început nicidecum din senin, ci este rezultatul direct al diferențelor ideologice și politice care mocneau în Silicon Valley de ani la rând, trage concluzia Business Insider.
Vreme de peste 80 de ani, Silicon Valley, regiune situată în statul american California, în sudul orașului San Francisco, a fost epicentrul industriei tech globale.
Acest articol a aparut în numărul 107 al revistei NewMoney
FOTO: Getty
Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan…
Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut…
Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță lansarea PIES,…
eMAG lansează un nou shop-in-shop dedicat produselor pentru rutina de îngrijire a părului și machiaj:…
Începe numărătoarea inversă până la listarea companiei Puig, care deține mărci de lux precum Carolina…
Primăvara aduce 40 de noi produse din cinci categorii în portofoliul Nestlé, cea mai mare…
Acest website folosește cookies