Prezență unică pe piața sud-est europeană, start-upul românesc de tehnologie Telerenta mizează acum pe cartea unei extinderi la nivelul întregului continent.
„Închirierea este în punctul în care se afla e-commerce acum 20 de ani. Oamenii nu-și mai doresc să dețină neapărat obiectul, ci să se bucure de cele mai noi tehnologii“, spune Mădălin Ilie, chief executive officer (CEO) al Telerenta, start-up românesc de tehnologie, operatorul singurei platforme de închiriere de echipamente electronice din Europa de Sud-Est.
Compania face parte din grupul american de investiții NCH (New Century Holdings) și are în plan mai multe runde de finanțare de câteva zeci de milioane de euro pentru extinderea businessului în România și Europa în următorii cinci ani.
Ca un magazin online cu acoperire națională, utilizatorii alegându-și din produsele listate în site pe cele pe care doresc să le închirieze și le adaugă în coș. Ulterior, selectează perioada de închiriere a acestora, după care plasează comanda și efectuează plata pentru prima lună de închiriere.
„Credem că România este o țară interesantă pentru investitori; vorbim de o piață care s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere al tehnologiei și al resursei umane. NCH este finanțatorul proiectului, cel care a adus resursele financiare și a facilitat accesul Telerenta la specialiști din domeniul financiar“, detaliază Mădălin Ilie, care pregătește acum terenul pentru dezvoltarea planificată în 2024.
Compania a demarat recent o investiție de 500.000 de euro în extinderea rețelei de automate RentBox, în parteneriat cu grupul BobNet, dezvoltator de soluții pentru retailul automatizat la nivel european, automatele urmând să fie amplasate în centrele comerciale din marile orașe din România, ținta fiind să treacă de 100 de unități în 2024. Serviciul RentBox a devenit activ la începutul lunii iulie, cu patru unități de tip vending machine, urmând ca până la finalul anului în curs să numere 20 de automate. „Prin această investiție reușim să livrăm instant către clienții Telerenta produsele închiriate. Astfel, RentBoxurile devin magazine veritabile, cu un stoc propriu în valoare de aproximativ 30.000 de euro“, punctează Mădălin Ilie.
Cum funcționează acest concept? Clienții care vor să închirieze echipamente electronice și să intre imediat în posesia lor scanează un cod QR afișat pe automatul RentBox și selectează produsul și perioada de închiriere. Urmează identificarea clienților la distanță și semnarea electronică a contractului, direct pe telefonul mobil. Procesul este complet digitalizat și se realizează în câteva minute. După finalizarea acestor pași, produsul poate fi ridicat pe loc din RentBox.
Prin serviciul de închiriere al Telerenta, clienții pot închiria echipamente electronice pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 24 de luni, având acces la echipamente de ultimă generație. La finalul perioadei de închiriere, utilizatorul poate prelungi contractul sau returna produsul închiriat. Costurile de închiriere pornesc de la 29,99 lei pe lună, pentru un contract flexibil de 24 de luni.
„În acest moment, cele mai închiriate produse sunt televizoarele, iar perioada de închiriere cea mai cerută este cea de 24 de luni. Prețul mediu pe contract este de 700 de euro. Serviciul de închiriere pe care îl oferim vine cu avantaje precum garanție de la producător pe toată perioada contractului, Safe Rent – ce constă într-o garanție extra ce poate fi utilizată o dată pe an în caz de daune accidentale (produs zgâriat, spart, udat), prin care acoperim până la 80% din costurile reparațiilor. De asemenea, te poți retrage din contract în orice moment, cu costuri minime“, adaugă Mădălin Ilie.
Dintre produsele aflate pe stoc, în afară de televizoare, pot fi închiriate și alte categorii, precum laptopuri, tablete sau console de gaming. În prezent sunt listate aproximativ 250 de produse în platformă, iar până la finalul anului viitor se estimează că numărul acestora va trece de 1.000.
Lansată în luna mai a acestui an, compania are pentru anul în curs o țintă de 3.000 de contracte, pe termen lung propunându-și să ajungă la 5.000 de contracte noi/lună, încheiate la nivelul întregii țări. „Am lansat Telerenta în contextul trendurilor globale de tehnologizare accelerată în toate domeniile de activitate. Mai mult, închirierea de echipamente vine ca o evoluție logică, naturală, de la achiziția directă sau în rate a produselor electronice. Am identificat, doar în România, o piață de aproximativ 500.000 de persoane interesate să închirieze echipamente electronice“, continuă CEO-ul Telerenta.
În momentul lansării, compania a anunțat un buget de investiții de trei milioane de euro, bani care vor fi alocați, într-o primă fază, pentru stocurile de produse și pentru dezvoltare. „Suntem în linie cu bugetul“, spune acum Mădălin Ilie.
Obiectivul Telerenta pentru următorii ani este să creeze o rețea de 1.000 de automate RentBox la nivel internațional, în prezent aflându-se deja în discuții avansate „pentru deschiderea a două piețe noi în Europa“. Mai mult, începând de anul viitor, Telerenta va pune accent și pe serviciul dedicat clienților business-to-business (B2B), în momentul de față adresându-se preponderent utilizatorilor casnici. „Pentru primul an de business estimăm o valoare totală a contractelor active de peste două milioane de euro, iar pentru anul următor estimăm dublarea cifrei de afaceri“, subliniază CEO-ul companiei.
De acum rămâne o singură întrebare – cât de receptivi vor fi utilizatorii din România să apeleze la un astfel de serviciu? Până la conturarea unui răspuns relevant, un lucru e cert: doar așa pot testa pe termen mediu și lung ultimele generații de electronice, fără angajamentul cumpărării.
Start-upul românesc de tehnologie Telerenta a lansat în vara acestui an o platformă de închiriere de echipamente electronice destinată utilizatorilor casnici și mizează pe o creștere semnificativă în viitor.
Acest articol a apărut în numărul 177 al revistei NewMoney
MAGGI lansează un nou portofoliu de produse inspirate de aromele diverse și tentante ale bucătăriei…
În contextul discuțiilor investitorilor despre evoluția standardului emergent al tokenului BRC-20 pe rețeaua Bitcoin, se…
Bolt lansează și în Brașov serviciul Bolt Food prin intermediul căreia utilizatorii pot comanda mâncare…
Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare…
A început Superbet Rapid & Blitz Varșovia, prima etapă a ediției 2024 a Grand Chess…
Biroul Electoral Central informează că vineri începe campania electorală pentru alegerile din data de 9…
Acest website folosește cookies