Cum evităm o criză majoră de foamete: experiment pe Africa

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Foametea în masă este o amenințare veche pentru multe regiuni africane. Vestea bună este că a fost reluată dezbaterea privind cele mai potrivite stra­tegii menite să îi ajute pe fermieri să crească și să facă trecerea de la agricultura de subzistență la agricultură ca business.

Ferma de aproximativ un hectar a lui Peter Sotamaruti din apropiere de Bungoma, un orășel din vestul Kenyei, este ceva mi­niscul, dacă o judecăm după standardele lumii dezvoltate. Pentru Sotamaruti este însă dublu față de suprafața pe care o cultiva în urmă cu cinci ani, de exemplu. Vânzarea surplusului de porumb cultivat i-a permis femierului de 49 de ani și fami­liei sale să se mute din casa de chirpici în care locuiau într-una de cărămidă cu trei camere și iluminată solar. Din modestul profit reușește să acopere asigurarea medicală și să plătească taxele școlare pentru cei patru copii ai familiei, un lux pentru un fermier din Africa Subsaha­ri­a­nă. „Ferma noastră este afacerea din care trăim“, spune Sotamaruti, care și-a pus în cap să ajungă la 4 acri anul viitor.

Foametea care face ravagii în această parte a lumii a întreținut dezbaterea ve­che legată de cât ar trebui să se implice guvernele africane, împreună cu ONG-urile, în promovarea agriculturii ca business, nu doar pentru subzistență. Africa se confruntă cu cea mai severă criză ali­mentară de la al Doilea Război Mondial încoace, cu cele 20 de milioane de oameni care riscă să moară de foame, pe fondul secetei și conflictelor armate.

MAI MARE ESTE MAI BINE. Potrivit Or­ga­nizației pentru Alimentație și Agri­cul­tură a Națiunilor Unite (FAO), mici proprietari de terenuri asigură 80% din sursele de alimente în Africa Subsaha­riană. Fără prea mulți bani pentru se­mințe și fertilizatori, dar și în absența in­frastructurii și logisticii, acești fermieri sunt cu atât mai vulnerabili în fața capriciilor vremii, nemaivorbind de războaiele civile care macină această regiune. Cu toate acestea, dezbaterea nu este doar despre productivitate. În Africa, există cea mai mare rată a populației care lu­crează în agricultură, prin urmare se impun politicile gândite să favorizeze ferme mai mari.

Este critic însă ca aceste schimbări să fie urgentate într-un moment în care une­le țări dezvoltate donatoare nu mai sunt atât de generoase. Propunerea de bu­get făcută de noua Administrație de la Casa Albă aduce o reducere cu 37% în cazul Departamentului de Stat și al Agen­ției pentru Dezvoltare Internațională. Acest lucru va afecta cam tot, de la pro­iectele de irigații până la programele de nutriție concepute pentru elevi.

Christopher Barrett, economist specializat pe agricultură în cadrul Cornell, crede că ajutoarele pentru dezvoltare trebuie canalizate către fermierii care au mijloacele necesare pentru a-și crește suprafețele cultivate și vor să facă un business din agricultură, și nu ca până acum, către cei care fac agricultură de subzistență. În cazul celor din urmă, un an prost din punct de vedere meteoro­logic poate fi fatal.

„Atunci când pentru clasa fermierilor agricultura este un business, ei și fa­­mi­liile lor cheltuie în comunitatea lo­cală, stimulând astfel cererea pentru produse. Vor angaja apoi pe cineva pentru cură­țenie în casă sau vor începe o afacere pe plan local“, spune el.

Fermierii africani pentru care agricultura este deja un business se lovesc cam de aceleași probleme ca și mici proprie­tari de terenuri agricole, dar au totuși câteva avantaje pe termen lung, este de părere Sam Jones, profesor specializat pe agricultura africană de la Universitatea din Copenhaga. În trecut, „s-a crezut că micii fermieri pot fi mai productivi deoa­rece beneficiază de munca întregii familii. Doar că tehnologia joacă un rol tot mai mare în agricultură, iar micii fermieri cu greu au acces la ea“.

Prin tehnologie ne referim inclusiv la semințe rezistente la secetă și dăunători sau la îngrășăminte produse de giganți precum DuPont sau Monsanto special pentru zonele africane. De obicei, micii fer­mieri opresc semințe de la recoltele anterioare, ceea ce scade însă productivitatea la hectar și, de asemenea, își dră­muiesc fertilizatorii.

Fermierii mai mari își permit să facă credite agricole și să plătească o poliță de asigurare pentru recolte. Jones des­crie cum ar trebui să arate un model de business agricol pus la punct – fermieri bine capitalizați, cu echipamente mo­derne, achiziționează terenuri de la vecini și își măresc suprafața cultivată. O parte dintre vecini vor deveni angajați ai marilor fermieri, alții își vor găsi o slujbă la oraș.

Există însă și voci care spun că înghi­țirea micilor fermieri de către fermele mai mari ar fi o greșeală economică și umanitară. Este și cazul lui Andrew Youn, fondatorul ONG-ului kenyan One Acre Fund, care l-a finanțat pe Sotamaruti să-și cumpere semințe și fertilizatori.

„Agricultura va rămâne cel mai mare angajator în cazul multor regiuni africane și în anii care urmează“, spune Youn, remarcând și un alt fenomen: sunt ferme mici care devin și mai mici ca urmare a ratei ridicate a natalității, iar copiii, când cresc, se separă de părinți și pun bazele propriei ferme desprinse din cea a pă­rinților.

„Micile ferme fac mult sens mai ales acolo unde forța de muncă este ieftină. Este foarte probabil că se vor adapta“, mai spune Youn. ONG-ul său promovează mai ales recoltele mixte, pentru a se asi­gura astfel în fața capriciilor vremii, și totodată încurajează practicile agricole prietenoase cu solul, care să nu-l distrugă în timp.

Sotamaruti este hotărât să-și mărească ferma și suprafața cultivată, motivat fiind de propria ambiție, dar și de cei 11 copii pe care îi are (opt ai lui, trei ai fratelui care a murit). Una dintre fetele mari ar vrea să se facă asistentă medicală, două vor să fie profesoare, iar un băiat ar vrea să ajungă inginer.  Este posibil, pentru că „de la an la an ne merge tot mai bine“, măr­turisește optimist Sotamaruti.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Cifrele unei crize” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Foametea și sărăcia extremă afectează dramatic populațiile africane, în special pe cele din estul Africii, Yemen sau nord-estul Nigeriei. ONU avertizează că, în aceste zone, 1,4 milioane de copii ar putea muri de foame în perioada următoare.[/vc_column_text][vc_column_text]

• FĂRĂ MÂNCARE. Între 2014 și 2016, 795 de milioane de oameni (circa 11%) din populația lumii (7,5 miliarde de oameni) sau una din nouă persoane sufereau de subnutriție cronică. Potrivit estimărilor pentru același interval de timp, 20% din populația continentului african este afectată de foamete, 12,1% din cea asiatică, 5,5% din cea sud-americană și 14,2% din cea care locuiește în Oceania.
• RECORD NEGATIV. Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite apreciază că 239 de milioane de oameni (circa 30%) din Africa Subsahariană au suferit de foame în 2010. Este cea mai ridicată rată la nivel global înregistrată vreodată.
• UN DOLAR. Potrivit Gallup World, în 2013, zece țări care aveau cele mai ridicate procente de locuitori afectați de sărăcie extremă erau toate din Africa Subsahariană. Sărăcia extremă este declarată în momentul în care o persoană trăiește cu mai puțin de 1,25 dolari pe zi.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Articol publicat în BloombergBusinessweek

de Alan Bjerga și Samuel Gebre; adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images