Ştiri

Compania Hexi Pharma, condamnată: Primeşte o amendă penală de 2,6 milioane de lei şi trebuie dizolvată

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, să aplice o amendă penală companiei Hexi Pharma, în valoare de 2,6 milioane de lei, pentru că a vândut dezinfectanţi diluaţi spitalelor din România. Judecătorii au mai dispus dizolvarea companiei, scrie News.ro.

Potrivit Digi 24, Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, să aplice o amendă penală companiei Hexi Pharma, în valoare de 2,6 milioane de lei, pentru înşelarea peste trei sute de spitale din România, cărora le-a vândut dezinfectanţi diluaţi.

Totodată, judecătorii au mai dispus dizolvarea companiei.

De asemenea, a fost condamnat, la trei ani de închisoare cu executare, fostul director al companiei Flori Dinu.

Dacă decizia rămâne definitivă, atât Hexi Pharma cât şi Flori Dinu trebuie să plătească despăgubiri către aproape 130 de spitale care au cumpărat pe parcursul mai multor ani produse la această companie.

Decizia de astăzi nu este definitivă şi poate fi contestată.

Procurorii Parchetului instanţei supreme au trimis în judecată în luna martie 2017, la Tribunalul Bucureşti, dosarul Hexi Pharma, în care firma lui Dan Condrea este acuzată de 340 de infracţiuni de înşelăciune, de uz de fals şi de participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

În acest dosar sunt judecaţi şi Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma,  pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 de acte materiale) şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, precum şi Mihail Leva, directorul de producţie al companiei, pentru fals în înscrisuri în cazul a 33 de acte materiale.

Anchetatorii susţin, în rechizitoriu, că, în perioada 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, Hexi Pharma a indus în eroare reprezentanţii a 340 de unităţi sanitare „prin prezentarea ca adevărată a unor calităţi mincinoase ale produselor proprii, referitoare la concentraţia substanţelor active şi la eficienţa biocidă, precum şi prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziţie de produse biocide şi pricinuindu-le o pagubă”.


Foto: YouTube/DW

NewMoney

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

7 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

7 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

9 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

9 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

9 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

10 ore ago

Acest website folosește cookies