Ştiri

Compania de dezvoltare de software TARA Interactive recrutează 30 de specialiști IT, în București și Chișinău

Compania românească de dezvoltare de software TARA Interactive vizează dublarea echipei până la jumătatea anului viitor și deschide 30 de poziții noi pentru sediile din București și Chișinău. În prezent, echipa TARA Interactive are 20 de angajați la București și 10 la Chișinău, ce dezvoltă software personalizat și aplicații mobile pentru clienți din Statele Unite ale Americii, Europa de Vest și România.

Dublarea echipei vine ca răspuns la creșterea accelerată din partea clienților pentru instrumente digitale și produse care implică inteligența artificială și machine learning.

„Activăm într-o piaţă fără granițe, cu un nivel concurențial foarte ridicat, dar și cu cerere peste oferta curentă din ariile geografice – SUA și vestul Europei. Avem toate premisele ca în 2022 să ne creștem considerabil prezența în aceste piețe și mizăm pe dezvoltări de aplicații cu valoare mai mare.

Deși oportunitățile de dezvoltare sunt mari, ne propunem o creștere treptată a numărului de angajați pentru a reuși să ne menținem o echipă agilă, determinată și performantă, iar asta se realizează după o perioadă de inducție și mentorat în care noii colegi se integrează și devin confortabili să își aducă în mod real contribuția”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive.

Cele 30 de poziții deschise în birourile TARA Interactive din București și Chișinău vizează preponderent absolvenți de studii de profil informatic, cu un nivel de experiență de până la 3 ani, care își doresc să lucreze pe tehnologii noi, precum VueJS, React, NodeJS, Computer Vision, rețele neurale, etc.

Angajații de la București vor putea lucra în noul sediu al companiei, inaugurat, luna trecută, în urma unei investiții de peste 100.000 de euro. Biroul TARA Interactive din București este un spațiu modern, adaptat noului „normal”. Noul sediu este situat în București și poate acomoda în condiții de siguranță 50 de angajaţi. TARA Interactive le oferă angajaţilor posibilitatea de a alege sistemul de lucru potrivit pentru fiecare, fiind agreate trei scenarii de lucru: hibrid, remote și de la birou.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

5 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

6 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

7 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

7 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

8 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

8 ore ago

Acest website folosește cookies