Ştiri

Comisia Europeană recomandă vaccinarea a cel puțin 70% din populația adultă a UE până în vară

Comisia Europeană a recomandat marți vaccinarea împotriva COVID-19 a cel puțin 70% din populația adultă a Uniunii Europene până în vara acestui an pentru a reduce răspândirea coronavirusului și a aduce sub control pandemia.

Executivul blocului comunitar afirmă că statele membre ar trebui să finalizeze vaccinarea a 70% din persoanele adulte până în vară, ceea ce ar presupune inocularea a peste 200 de milioane de persoane, cel mai probabil cu două doze fiecare.

Comisia recomandă de asemenea ca persoanele cu vârsta de peste 80 de ani și angajații din domeniul sanitar să fie vaccinați în proporție de cel puțin 80% în fiecare stat membru, potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituției. Aceasta promite să colaboreze cu statele membre, întreprinderi și Agenția Europeană pentru Medicamente „pentru a valorifica la maximum potențialul UE de creștere a capacității de producție a vaccinurilor”.

Comisia a anunțat de asemenea că discută cu țările membre în ceea ce privește certificatele de vaccinare, afirmând că până la „sfârșitul lunii ianuarie 2021 urmează să se convină asupra unei abordări comune care să permită ca certificatele emise în statele membre să fie utilizate rapid în sistemele de sănătate din UE și din afara acesteia”.

Uniunea Europeană a rezervat deja 2,3 de miliarde de doze de vaccinuri și candidați de vaccinuri anti-COVID-19 dar deocamdată doar două dintre acestea au fost aprobate de către Agenția Europeană pentru Medicamente și Comisia Europeană.

UE a rezervat 600 de milioane de doze ale vaccinului Pfizer-BioNTech și se așteaptă ca acestea să fie livrate până la sfârșitul anului, în pofida problemelor semnalate în ultimele zile.

Elena Marinescu

Recent Posts

Zelenski, nemulţumit că ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat nemulţumit de faptul că aliaţilor occidentali le ia prea…

9 ore ago

UNSAR: Nu va exista coplata la RCA

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) transmite că un aşa-numit…

9 ore ago

Judecătorii au dat verdictul: Moştenitorii au dreptul să obţină informaţii protejate de secretul bancar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că moştenitorii au dreptul să obţină informaţii…

11 ore ago

2 trilioane de dolari sunt spălaţi anual la nivel global

Organismele internaţionale de profil estimează că între 800 de miliarde şi 2 trilioane de dolari…

12 ore ago

Câţi bani au cheltuit până acum partidele în campania electorală?

Reprezentanţii Expert Forum au analizat datele legate de finanţarea campaniei electorale, publicate de către AEP,…

13 ore ago

CPI cere un mandat de arestare pentru Netanyahu

Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat luni că a emis un mandat de arestare pe…

14 ore ago

Acest website folosește cookies