Ştiri

Comerțul ambulant va fi interzis în Capitală. Ce riscă cei care vând produse în stradă

Consiliul General al Bucureștiului a luat o decizie prin intermediul căreia comerțul ambulant va fi interzis în Capitală. Cei care nu respectă această decizie vor putea primi amenzi de mii de lei și vor rămâne fără produse.

Proiectul adoptat de consilieri prevede interzicerea comerțului neautorizat, atât cu produse alimentare cât și cu produse nealimentare, motiv pentru care vânzătorii ambulanți nu ar mai trebui să existe de luna viitoare pe străzile din București.

„Se interzice, pe drumurile publice ale municipiul Bucureşti, orice tip de comerţ neautorizat cu produse alimentare şi nealimentare în sediu fix sau ambulant.

Se interzice comercializarea neautorizată a produselor alimentare şi nealimentare în parcajele publice, locurile de joacă pentru copii, în pieţe şi în locurile publice din proximitatea pieţelor ori în alte locuri publice neautorizate pe raza municipiului Bucureşti”, se arată în decizia luată de Consiliul General.

Polițiștii locali din București, cât și cei ai Primăriei Capitalei se vor ocupa de punerea în aplicare a noului regulament, potrivit antena3.ro.

De asemenea, cei care nu vor respecta noua decizie a Consiliului General al Capitalei vor putea fi sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei pentru persoanele fizice și între 3.000 și 5.000 lei pentru persoanele juridice.
Elena Marinescu

Recent Posts

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

46 de secunde ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

4 minute ago

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

2 zile ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

2 zile ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

2 zile ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

2 zile ago

Acest website folosește cookies