Ştiri

Ciucă: Guvernul aprobă alocarea a 1,77 miliarde de lei pentru a compensa creşterea preţurilor la materialele de construcţii

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că în şedinţa de Guvern va fi adoptată o Ordonanţă de urgenţă prin care se va aloca suma de 1,77 miliarde de lei, pentru compensarea creşterii preţurilor la materialele de construcţii.

„Luni seara anunţam un pachet de măsuri economico-sociale, denumit ‘Sprijin pentru România’. În acest moment putem să spunem că parte din aceste măsuri au început să fie implementate. Astfel, vom aproba astăzi o ordonanţă de urgenţă prin care alocăm 1,77 miliarde de lei pentru compensarea creşterii preţurilor la materialele de construcţii. De asemenea, creşterea preţurilor la forţa de muncă. Acest pachet de 1,77 miliarde de lei face parte din pachetul total de 5,2 miliarde. Diferenţa o vom asigura din fonduri europene, ceea ce înseamnă că în scurt timp, aşa cum am discutat cu MIPE, avem deja identificate liniile de finanţare şi vom continua să sprijinim domeniul construcţiilor”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a subliniat că autorităţile publice vor fi sprijinite în acest fel să ducă la bun sfârşit proiectele pe care şi le-au asumat.

„Avem nevoie ca acest sector să îşi menţină capacitatea şi să poată să-şi asume în viitor celelalte proiecte, pentru că avem în PNRR, de asemenea, o gamă largă de proiecte pe care trebuie să le ducem la bun sfârşit. Practic, în tot acest ansamblu de măsuri sunt două componente esenţiale care au o singură rezultantă: investim în economie, păstrăm locurile de muncă şi în felul acesta reuşim să ne îndeplinim obiectivele asumate de a dezvolta România”, a precizat Ciucă.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

3 ore ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

4 ore ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

5 ore ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

6 ore ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

6 ore ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

6 ore ago

Acest website folosește cookies