Ştiri

China va spăla banii. Măsuri extreme pentru limitarea epidemiei de coronavirus

Autorităţile din China trec la un alt nivel în lupta cu noul coronavirus care a omorât peste 1.700 de oameni şi a infectat alţi peste 70.000 în lumea întreagă. Oficialii Băncii Poporului din China au anunţat că vor începe curăţarea efectivă a banilor aflaţi în circulaţie, pentru a opri răspândirea coronavirusului COVID-19.

Astfel, toate băncile chinezeşti vor trebui să cureţe banii cu lumină ultravioletă sau la temperaturi ridicate, apoi să îi depoziteze pentru şapte până la 14 zile înainte de a-i da clienţilor. Virusul COVID-19 poate fi eliminat şi cu dezinfectanţi comuni, care pot fi folosiţi în special pentru monede.

Banii care provin din zonele cu risc mare de infecţii, precum spitale sau pieţe, vor avea un „tratament special” şi vor fi trimişi către banca centrală pentru a nu fi recirculaţi. Acolo ar putea fi distruşi, mai degrabă decât să fie dezinfectaţi, potrivit CNN.

Pentru a face faţă cererii, banca va elibera noi bancnote şi monede neinfectate. În ianuarie, Banca Poporului din China a trimis 4 miliarde de yuani (circa 573,5 milioane de dolari) în bancnote noi către Wuhan, oraşul chinezesc de unde a izbucnit epidemia de coronavirus care s-a răspândit în 28 de ţări şi teritorii din întreaga lume. De asemenea, vor fi suspendate transferurile fizice de bani între provinciile grav afectate de coronavirus, pentru a limita posibilitatea transmiterii virusului.

De altfel, oamenii de ştiinţă atrag atenţia că bancnotele şi monedele sunt unele dintre cele mai murdare obiecte pe care le folosesc oamenii. Un studiu efectuat în 2014 pe bancnote de 1 dolar a arătat că acestea aveau circa 3.000 de specii de bacterii pe ele, precum şi virusuri, ADN de animale sau urme de droguri.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies