Ştiri

China a lansat prima misiune cu echipaj uman spre noua sa staţie spaţială – VIDEO

China a lansat joi primul echipaj uman, alcătuit din trei astronauţi, spre noua sa staţie spaţială.

Cei trei – Tang Hongb, Nie Haisheng, Liu Boming şi o – urmează să ajungă la destinaţie în câteva ore şi vor petrece trei luni la bordul modulului Tianhe, la 380 de kilometri deasupra Pământului.

Aceasta va fi cea mai lungă misiune spaţială cu echipaj a Chinei de până acum şi prima din ultimii cinci ani.

Joi, capsula Shenzhou-12 a decolat cu succes cu racheta sa Long March 2F. Lansarea a avut loc din centrul Jiuquan din deşertul Gobi, la ora Beijingului 09:22.

Lansarea şi misiunea în sine reprezintă o nouă demonstraţie a încrederii tot mai mari a Chinei în domeniul spaţial.

În ultimele şase luni, China a prelevat mostre de sol şi rocă de pe suprafaţa Lunii şi a trimis un robot pe Marte.

Obiectivul principal al comandantului Nie Haishen şi a echipei sale în misiunea Shenzhou-12 este să facă funcţional modulul Tianhe.

„Am multe aşteptări”, a spus Nie înaintea lansării, potrivit BBC. „Trebuie să ne organizăm noua noastră casă şi să testăm mai multe noi tehnologii. Aşadar, misiunea este dură şi provocatoare. Cred că dacă vom lucra împreună îndeaproape, derulând operaţiuni meticuloase şi precise, putem depăşi provocările. Avem încredere că vom duce misiunea la bun sfârşit”.

Tianhe, cu 16,6 metri lungime şi 4,2 metri lăţime, a fost lansat în luna aprilie. Aceasta este principala componentă a staţiei spaţiale care va avea laboratoare şi chiar un telespecop similar Hubble. Diferite elemente vor fi trimise pe parcursul următorilor ani.

Staţia spaţială în forma literei T va cântări aproximativ 70 de tone, mult mai mică decât Staţia Spaţială Internaţională, care şi-a lansat primul modul în 1998 şi cântăreşte aproximativ 408 tone.

Staţia spaţială a Chinei va avea un port de andocare şi va putea să se conecteze cu un satelit chinez. Teoretic, va putea fi extinsă la cel mult şase module.

FOTO: AP/Mediafax

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

o zi ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

o zi ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

o zi ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies