Companiile și investitorii sunt tot mai preocupați de standardele de mediu, aproape independent de schimbările „în valuri“ ale legislației specifice, în special în Uniunea Europeană. Dincolo de firmele care investesc în atingerea unor obiective de mediu, există deja instrumente financiare prin care micii investitori își pot orienta economiile către „active ecologice“.
Recent, un economist care nu mai are nevoie de nicio prezentare, profesorul american Nouriel Roubini, și Reza Bundy, președinte-director general al companiei Atlas Capital Team, au semnat o analiză pe platforma Project Syndicate. Ideea de la care pleacă autorii este că transformarea economiei în direcția protecției mediului are nevoie de finanțare, astfel că resursele pot fi atrase de la investitorii individuali, de la fondurile de pensii administrate privat, de la companiile de asigurări sau de la fondurile suverane.
Pentru a-și diversifica portofoliul și a-și reduce riscul, investitorii mici, de retail, pot să se orienteze către instrumentele deja cunoscute, tranzacționate la burse, și anume exchange-traded funds – ETF-uri.
Strategia investitorului ar trebui să fie aceea prin care își construiește un portofoliu diversificat de active care să finanțeze direct sau indirect companiile sau statele care au preocupări concrete legate de reducerea efectelor schimbărilor climatice și a încălzirii globale.
Roubini și Bundy scriu despre câteva variante de active pe care investitorii de retail le au la dispoziție.
În primul rând, se face o legătură între investițiile în active imobiliare și infrastructură și geografie. Ideea este de a găsi active care să reziste unor posibile intemperii cauzate de schimbările climatice. Desigur, investițiile pot fi realizate prin intermediul ETF-urilor. Ca să nu mai punem la socoteală, scriu autorii analizei, că investițiile în active de acest tip aduc beneficii economice și sociale, în sensul construirii de locuințe sociale sau înființării de noi locuri de muncă.
O a doua clasă de active este formată din așa-numitele „mărfuri verzi“. Este vorba despre metale și materiale care se vor folosi în producția de energie regenerabilă sau de mașini electrice. Pe listă sunt, de exemplu, soia, grâu, cupru, minerale rare, cobalt, litiu și altele.
O a treia categorie de active recomandată de cei doi economiști este cea care acoperă inflația și riscurile geopolitice. Este vorba despre obligațiuni ale statelor pe termen scurt. Acest plasament oferă și un bonus, în sensul că investițiile în active suverane permit guvernelor să finanțeze tranziția ecologică.
Desigur, toate acestea par destul de complicate pentru investitorii de retail din România. Dar ideea nu trebuie neglijată: în esență, investitorii mari sau mici încep să fie atenți și la alți indicatori, dincolo de cei clasici, precum cifra de afaceri, rata profitului sau return on equity (ROE, randamentul capitalului propriu). Orientarea producției către protejarea mediului este un criteriu de care începe să se țină seama tot mai mult, iar ETF-urile îi pot ajuta pe investitorii de retail să aibă acces la companii și să-și micșoreze riscul plasamentului.
Până la investiții pe piața de capital, românii fac o altă investiție profitabilă care are legătură cu protecția mediului – cumpără panouri fotovoltaice pentru a le monta în gospodărie.
Apetitul pentru independență energetică este atât de mare pentru familiile de români, încât, fie prin programele specializate care subvenționează cumpărarea de echipamente energetice, fie fără susținere din bani publici, achizițiile de panouri fotovoltaice sunt în creștere.
Cifrele sunt bune: anul acesta se va încheia cu aproximativ 100.000 de prosumatori (producători de energie pe care o folosesc atât pentru consumul propriu, cât și pentru a o injecta în sistemul energetic național). Un vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Gabriel Andronache, a declarat că viteza de instalare este atât de mare, încât este posibil ca anul viitor să existe un potențial al prosumatorilor egal cu producția a trei reactoare nucleare de la Cernavodă.
Doar că statul român este departe de a-l utiliza, pentru că prosumatorii au de depășit obstacole tot mai dificile. Pe de o parte, este foarte complicat ca panourile fotovoltaice instalate într-o gospodărie să fie legate la rețeaua furnizorului pentru ca energia electrică să poată fi transmisă în rețea. Sunt o serie de piedici birocratice și tehnice care fac ca foarte puțini prosumatori să poată transmite în sistem surplusul de energie pe care îl produc.
Pe de altă parte, autoritățile au anunțat prin vocea președintelui ANRE, George Niculescu, că intenționează să promoveze un act normativ care să oblige persoanele fizice să-și instaleze panouri energetice de producere a energiei doar în limita consumului casnic și fără să poată să transmită în rețea. Se pot înțelege argumentele tehnice care sunt legate de o „destabilizare“ a rețelei energetice naționale. Se poate ajunge ca energia să fie vândută pe piețele externe la prețuri extrem de mici sau chiar zero.
Și totuși, dincolo de argumentele tehnice, este absurd să vedem cum un potențial de producere a energiei este ignorat sau inhibat. Să blochezi preluarea în sistemul energetic național și vânzarea producției realizată de prosumatori este ilogic. Ar trebui ca în fața unui potențial productiv atât de mare să se găsească soluțiile tehnice pentru a-l folosi. Vorbim despre investiții în rețeaua de transport și distribuție, precum și despre o încurajare a investițiilor în instalații de stocare.
Deocamdată însă, este eficient ca micii investitori să-și cumpere instalații fotovoltaice doar pentru a-și reduce factura la energie. Nu este puțin lucru. Statul îi va bloca probabil, prin legislație, pe prosumatori să mai vândă ceea ce produc. Investiția nu va mai fi neapărat o afacere, ci doar un beneficiu în reducerea facturii la energie electrică.
Desigur, este greu de estimat în cât timp se poate amortiza o investiție în panouri fotovoltaice într-o gospodărie. Sunt mulți parametri care intră în joc, precum gradul de eficiență energetică pe care îl are locuința, consumul zilnic, numărul de echipamente electrice aflate în dotarea gospodăriei, numărul de ore de iluminat solar și intensitatea luminii. În funcție de condițiile din gospodărie (care uneori pot fi aproape unice din punctul de vedere al consumului și al nevoii de producție), investiția necesară poate să fie între 5.000 și 30.000 de euro, iar durata de amortizare poate fi între un an și trei ani.
În general, nevoia unei investiții în echipamente care produc energie regenerabilă ar trebui calculată de un expert. Indiferent însă de sfatul expertului, obținerea independenței energetice este necesară și utilă, chiar dacă statul va face tot ce îi stă în puteri pentru a încetini ritmul de creștere al prosumatorilor.
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns recent la un acord asupra unui set de reglementări care să combată informațiile înșelătoare pentru așa-numitele produse ecologice („greenwashing“) și, totodată, să ofere informații mai precise consumatorilor.
Acest articol a apărut în numărul 173 al revistei NewMoney
FOTO: Getty
Consiliul European a adoptat, luni, în mod oficial, Regulamentul privind standardele de emisii de CO2…
Garanti BBVA România a înregistrat în 2023 un profit net de 177 milioane lei și…
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2%…
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de către o companie Membră UNSAR, în baza…
Frauda, corupția, spălarea de bani, comportamente anticoncurențiale sau lipsa protecției datelor sunt doar câteva dintre…
One United Properties înregistrează o cifră de afaceri consolidată de 419 milioane de lei în…
Acest website folosește cookies