Ştiri

Care sunt singurele situații în care puteți apela la 112

Departamentul pentru Situații de Urgență a lansat o campanie de informare a populației cu privire la situațiile în care poate fi apelat numărul de urgență „112”, în condițiile în care anul trecut, mai puțin de jumătate din cele aproape 13 milioane de apeluri au reprezentat urgențe reale.

„SUNAŢI LA 112 DOAR DACĂ AVEŢI O URGENŢĂ! Principalele evenimente pentru care poți apela 112 sunt enumerate în infograficul de mai jos”, este mesajul postat de DSU pe Facebook, alături de un infografic care prezintă 22 de situații.

Potrivit datelor Sistemului de Telecomunicaţii Speciale (STS), în anul 2018, operatorii 112 din centrele de preluare a apelurilor de urgenţă au răspuns la 12.735.836 apeluri, mai puţine cu aproape un milion decât în anul precedent.

Apelurile de urgeţă reprezintă 45,1%, iar dintre acestea cele mai multe au fost transferate şi gestionate de Serviciul de Ambulanţă, Poliţie şi ISU-SMURD, spun reprezentanţii STS. Dintre cazurile reale, 57,8% au reprezentat cazuri medicale.

Mai mult de jumătate din numărul total de apeluri preluate în anul 2018, respectiv 54,9%, nu reprezintă urgenţe de competenţa Serviciului 112, ci solicitări de informaţii diverse, apeluri efectuate din greşeală, farse şi apeluri injurioase.

Cele mai multe apeluri non-urgente s-au înregistrat în Mureş (68,1%), Covsna, Vrancea, Gorj, Călăraşi şi Argeş (63,5%). În Bucureşti, 45,1% dintre apelurile la 112 au fost non-urgente.

Dintre acestea, 63% dintre apeluri sunt făcute involuntar, ceea ce se numeşte pocket dialing”, au mai spus oficialii STS. Apelurile involuntare se produc, de cele mai multe ori, dn cauza tastelor neblocate ale telefoanelor.

Aceste persoane au fost amendate cu câte 500 de lei.

Reprezentanţii Sistemului precizează că apelurile repetitive, apelurile false, apelurile involuntare consumă timp şi resurse, putând fi afectate, astfel, urgenţele reale. În cazul în care aţi sunat involuntar la 112, sunteţi sfătuiţi să nu închideţi, ci să precizaţi operatorului că a fost o greşeală.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

4 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

5 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

5 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

6 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

6 ore ago

Acest website folosește cookies