Ştiri

CALENDAR BACALAUREAT 2022. Când încep înscrierile și când vor avea loc probele de examen

Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, încep luni, 23 mai, și se pot face timp de 5 zile, până pe data de 27 mai. În aceeazi zi, elevii de clasa a XII-a termină cursurile, iar pe 6 iunie vor susține proba orală la limba română.

„Înscrierea la sesiunile examenului național de bacalaureat 2022 se face prin completarea documentelor-tip de înscriere de către candidați în perioada 9-10 mai 2022 – pentru sesiunea specială, în perioada 23-27 mai 2022 – pentru sesiunea iunie iulie, respectiv în perioada 18-25 iulie – pentru sesiunea august septembrie”, potrivit procedurii transmise inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației.

Documentele-tip de înscriere sunt:

  • tabel de înscriere,
  • cerere de înscriere (fișă-tip informatizată)

Elevii care au obținut în clasa a XI-a sau a XII-a premii individuale la concursuri/ olimpiade școlare internaționale și au fost recunoscute de către ministerul Educației pot să solicite să echivaleze o anumită probă scrisă (în funcție de disciplina unde a obținut premiul). Elevii vor primi nota 10 pentru proba respectivă.

Elevii care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice și care solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C, trebuie să completeze pe lângă cererea de înscriere și o cerere de echivalare.

Calendar Bac 2022, sesiunea iunie-iulie

  • 23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 13 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Calendar Bac 2022, sesiunea august-septembrie, de toamnă

  • 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
  • 19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Elena Marinescu

Recent Posts

Ţările UE au decis ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au căzut de acord de principiu ca veniturile rezultate din activele ruseşti…

4 ore ago

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48-49% din PIB în acest an

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că datoria publică va ajunge anul acesta la 48…

5 ore ago

TOPUL celor mai bune universităţi din România

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii miercuri noul clasament al celor mai bune universităţi din România…

6 ore ago

Românii au plătit facturi mai mici la gaze şi la curentul electric

Reprezentanţii Ministerului Energiei anunţă că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie…

6 ore ago

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de…

7 ore ago

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

7 ore ago

Acest website folosește cookies